Iohannis merge azi la aniversarea PNL. Liberalii serbează 144 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis face echipă cu PNL
Klaus Iohannis face echipă cu PNL

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, vineri, la un eveniment organizat de PNL, susţin surse politice. Liberalii serbează 144 de ani de la înfiinţare. Va fi ultima acţiune de campanie a preşedintelui Klaus Iohannis, care a declanşat referendumul pe Justiţie concomitent cu alegerile europarlamentare. Potrivit unui sondaj comandat de PNL, liberalii au un mic avans în faţa PSD la alegeri. Rezultatul ar putea schimba majoritatea parlamentară.

„Partidul Naţional Liberal aniversează vineri, 24 mai a.c., 144 de ani de la înfiinţarea formaţiunii politice. PNL va găzdui un eveniment dedicat acestui moment în grădina sediul central al partidului din Aleea Modrogan, nr. 1. Evenimentul de celebrare a PNL va avea loc începând cu ora 18.00, în prezenţa preşedintelui partidului, Ludovic Orban. La reuniune este invitat Preşedintele României, Klaus Iohannis, precum şi personalităţi din societatea civilă, mediu de afaceri, cultură şi membri ai corpului diplomatic“, potrivit unui comunicat al PNL. 

Scrutinul de duminică, deşi dedicat Europei, va influenţa decisiv jocul politic intern. PSD e în faţa primului test electoral, după ce a mărit pensii şi salarii, dar a atacat neîncetat statul de drept. Opoziţia speră să genereze o altă majoritate în Parlament, iar Klaus Iohannis şi-ar consolida candidatura la prezidenţiale în cazul unui succes al referendumului. Rezultatul scrutinului va oferi răspunsuri la câteve întrebări esenţiale.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite