Iohannis, la 33 de ani de la Revoluție: Discursul populist încearcă să pună sub semnul întrebării valorile prezentului

0
Publicat:

În mesajul transmis la 33 de ani de la Revoluție, președintele României susține că cel mai bun mod de cinstire a eroilor este protejarea democrației, a statului de drept și respingerea oricărei forme a extremismului și populismului. Klaus Iohannis critică justiția pentru evoluția dosarului Revoluției.

Klaus Iohannis critică sistemul judiciar pentru evoluția dosarului Revoluției. Foto: Presidency
Klaus Iohannis critică sistemul judiciar pentru evoluția dosarului Revoluției. Foto: Presidency

Klaus Iohannis susține că decembrie 1989 reprezintă momentul care a schimbat definitiv parcursul României, țara noastră îndreptându-se ireversibil, odată cu schimbarea regimului comunist, spre democrație. 

"Sângele vărsat și viețile jertfite pentru libertate nu pot fi date uitării, iar sacrificiul eroilor care ne-au eliberat de tirania comunismului va rămâne pentru totdeauna în memoria noastră națională.

Cel mai nobil mod prin care îi putem onora pe cei care și-au dat viața pentru ca noi să putem fi liberi este de a proteja democrația și statul de drept și de a respinge orice formă a extremismului și populismului.'", transmite Klaus Iohannis.

Preşedintele României punctează beneficiile democraţiei, printre care apartenenţa la alianţele internaţionale, precum UE şi NATO.

"Astăzi, România este un stat democratic, profund atașat valorilor euroatlantice și un partener de încredere pentru aliații noștri, fapt dovedit și recunoscut în mod constant. Ca membru al Uniunii Europene și al NATO, România continuă să își consolideze democrația și, prin eforturile autorităților și sprijinul primit din partea structurilor din care face parte, să se dezvolte și să reducă decalajele generate de regimul comunist și să elimine consecințele nefaste ale acestuia.

Deși trăim vremuri dificile, în care întreg continentul european suferă din cauza consecințelor războiului de la granițele noastre, este de neconceput ca generații care au avut șansa de a nu cunoaște ororile totalitarismului să cadă pradă discursului nostalgic comunist. Cu toate acestea, pe fondul instabilității ultimei perioade, a dificultăților economice, a crizei cauzate de pandemia de COVID-19, discursul populist încearcă să pună sub semnul întrebării valorile prezentului. Astfel de viziuni periculoase ne afectează pe toți și pot câștiga teren pe fondul provocărilor actuale.

După 33 de ani de la înlăturarea comunismului, trebuie să respingem categoric distorsionarea adevărului despre trecutul nostru recent și evocarea unor sentimente de nostalgie legate de această perioadă. Regimul comunist a fost unul criminal, represiv și abuziv! Sub dictatură, românii au trăit în teroare, în frig și în întuneric într-o societate-închisoare, izolați de restul Europei și al lumii, lipsiți de drepturi și libertăți. Sute de mii de cetățeni ai patriei noastre au pierit în închisori, alte sute de mii au căutat libertatea în exil, riscându-și viața și expunându-și familiile celor mai aspre consecințe", afirmă şeful statului.

Critici pentru pentru tergiversarea dosarului Revoluţiei

Preşedintele României le transmite generaţiilor tinere că au misiunea de a veghea la continuarea parcursului democratic al ţării, amintind sacrificiile românilor care s-au ridicat împotriva dictaturii. Iohannis punctează şi tergiversarea dosarului în care se investighează evenimentele din 1989.

"Neînfăptuirea actului de justiție cu privire la crimele petrecute în timpul Revoluției din Decembrie 1989 rămâne un punct nevralgic al societății noastre. Faptul că nici până la acest moment Justiția nu a identificat și sancționat vinovații pentru crimele comise în timpul Revoluției nu face decât să întrețină sentimente de durere și frustrare. În lipsa dreptății, masacrele comise asupra populației civile vor rămâne răni care nu se vor vindeca niciodată.

De Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, reiterez angajamentul ferm privind asumarea corectă a trecutului și promovarea valorilor democratice și ale statului de drept. Ne înclinăm în fața jertfei înaintașilor noștri și le păstrăm vie memoria, prețuind și protejând valorile pentru care s-au sacrificat în Decembrie 1989", a declarat preşedintele.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite