Iohannis, întâlnire cu premierul Belgiei: „Avem nevoie de un concept strategic al NATO care să menţioneze că Rusia este principala ameninţare”

0
0
FOTO: Presidency.ro
FOTO: Presidency.ro

Klaus Iohannis l-a primit marţi, la Cotroceni, pe prim-ministrul Belgiei, Alexander De Croo. Cei doi au susţinut declaraţii de presă comune, context în care preşedintele Iohannis a subliniat că este nevoie de un nou concept strategic al NATO, prin care să se menţioneze explicit faptul că Rusia este „principala ameninţare”. La rândul său, De Croo a precizat că a trimis 300 de militari belgieni în ţara noastră.

UPDATE - Klaus Iohannis a transmis că întâlnirea cu premierul Belgiei reflectă solidaritatea europeană şi aliată „într-un moment în care situaţia de securitate este profund afectată de războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei”.

„Îi mulţumesc domnului prim-ministru De Croo pentru această susţinere. Mâine vom avea ocazia să vizităm împreună la baza Mihail Kogălniceanu trupele belgiene şi ale altor aliaţi care sprijină acest efort. În cadrul întâlnirii de astăzi am discutat perspectivele noastre naţionale legate de evoluţia crizei din Ucraina, precum şi răspunsul statelor noastre. În contextul crizei umanitare provocate de agresiunea armatei Federaţiei Ruse am evidenţiat demersurile complexe ale României în sprijinul celor peste 720.000 de refugiaţi ucraineni care au trecut până acum graniţa în ţara noastră.

De asemenea, am prezentat rezultatele foarte bune ale hub-ului de la Suceava. În plan securitar, am evidenţiat că este necesară implementarea rapidă a recentelor decizii adoptate la Summit-ul NATO, în special înfiinţarea grupului de luptă în România. Consolidarea echilibrată, pe termen lung, a posturii de apărare şi descurajare a NATO pe întregul Flanc Estic ca reacţie la agresiunea Rusiei trebuie accelerată”, a declarat Iohannis. 

Şeful statului a subliniat că este nevoie de un nou concept strategic al NATO, prin care să se menţioneze explicit faptul că Rusia este „principala ameninţare” la adresa securităţii Alianţei. 

„În discuţia noastră am evidenţiat că avem nevoie de un nou concept strategic al NATO, care să reconfirme apărarea colectivă ca sarcină fundamentală prioritară a Alianţei şi să menţioneze explicit că Rusia este principala ameninţare la adresa securităţii NATO. Este esenţial să consolidăm rezilienţa strategică a nostră, a aliaţilor, precum şi pe cea a partenerilor noştri, în special a celor mai vulnerabili precum Republica Moldova şi Georgia. În acest context am subliniat susţinerea deplină a României pentru Republica Moldova, pentru parcursul său european”, a mai spus preşedintele. 

Nu în ultimul rând, Klaus Iohannis a discutat cu premierul Belgiei şi despre securitatea energetică la nivel european. „Suntem de acord în ceea ce priveşte eliminarea cât mai rapidă a depenenţei energetice de Federaţia Rusă, cât şi nevoia atenuării impactului preţurilor ridicate la energie asupra consumatorilor”, a completat şeful statului.

„Belgia şi România sunt parteneri apropiaţi în UE şi în NATO”

La rândul său, premierul Belgiei a subliniat că statul său şi România sunt parteneri apropiaţi în Uniunea Europeană şi în NATO, precizând că „este foarte limpede că războiul lui Vladimir Putin a întărit aceste legături”.

„Am trimit peste 300 de militari belgieni în România. Este prima dată când facem asta. Este o manifestare tangibilă a solidarităţii şi cooperării dintre ţările noastre”, a precizat Alexander De Croo.

***

Preşedintele Iohannis a discutat, la Palatul Cotroceni, cu premierul Belgiei, Alexander de Croo. Miercuri cei doi oficiali vor efectua o vizită la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu.

Ştire în curs de actualizare...   

Mai multe - Politică

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite