Ilie Bolojan răspunde acuzațiilor că ar fi plecat mai repede de la ședința de Guvern pentru a ajunge la o petrecere de la Ploiești
0Premierul Ilie Bolojan a răspuns, joi, valului de critici izbucnit după ce în spațiul publica au apărut imagini de la petrecerea privată la care a participat alături de deputatul liberal Mircea Roșca.

"Dacă vă aduceți aminte, ședința s-a lungit destul de mult. În acest timp, fusese convocată la Prahova o ședință la care am confirmat, neștiind că între timp s-a anulat. A fost o conferință la care am răspuns la întrebări până la 22. Cred că nu este nicio problemă ca între 23 și 00 să mergi, în special la ora 8 dimineața să fii la baricade. Participarea la anumite evenimente, pentru că a doua zi era ziua președintelui de organizație, nu văd nicio problemă. Dacă stai prea mult de ce stai, dacă pleci unde pleci", a declarat Ilie Bolojan într-o conferință de presă ținută la Bruxelles, după ce a fost întrebat cu privire la evenimentul care a avut loc la Ploiești.
Afirmațiile vin în contextul în care, la câteva ore după ce Guvernul a adoptat pachetele privind reforma administrației și pachetul de relansare economică, Ilie Bolojan a fost surprins la o petrecere organizată în afara Bucureștiului, la Ploiești, fapt care a stârnit reacții critice în spațiul public.
Potrivit imaginilor publicate în presă, premierul a participat la ziua de naștere a deputatului Mircea Roșca, la restaurantul Casa Timiș, unde Ilie Bolojan a ținut și un discurs în cinstea sărbătoritului.
Explicațiile Mircea Roșca
Deputatul liberal Mircea Roșca a reacționat și el, miercuri, în urma scandalului izbucnit pe tema imaginilor de la petrecerea privată la care a participat premierul.
El a precizat că la petrecerea sa, organizată în județul Prahova, la Casa Timiș, au fost prezenți lideri importanți ai PNL, printre care premierul Bolojan, ministrul de Interne Cătălin Predoiu și ministrul Finanțelor Alexandru Nazare. Deputatul a subliniat că scopul reuniunii nu a fost doar unul festiv, ci și o oportunitate de dialog între primarii liberali din județ și conducerea PNL.
„Într-o zi cu adevărat specială pentru mine, am trăit o mare bucurie! Am reușit să aduc împreună familia liberală din Prahova, alături de oameni care dau direcția României de astăzi. Le mulțumesc domnului premier Ilie Bolojan pentru că ne-a fost alături, dar și colegilor mei, Cătălin Predoiu și Alexandru Nazare. Împreună cu primarii liberali din Prahova am discutat despre măsuri concrete, soluții și perspective încurajatoare pentru comunitățile noastre”, a declarat Roșca.























































