Guvernul Ungureanu a căzut! Victor Ponta a fost desemnat premier de către Traian Basescu
0Preşedintele Traian Băsescu a semnat, în această seară, decretul prin care îi încredinţează liderului PSD Victor Ponta misiunea de a forma viitorul Cabinet.
Guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu a fost demis, astăzi, în urma moţiunii de cenzură înaintate de USL. Executivului condus de Mihai Răzvan Ungureanu a fost destituit cu 235 de voturi pentru şi nouă împotrivă, cu patru peste limita necesară. În urma consultărilor avute de preşedintele Traian Băsescu cu partidele şi fomaţiunile parlamentare, singurul nume pronunţat pentru a fi desemnat prim-ministru a fost cel al lui Victor Ponta.
Iată mai jos filmul unei zile nebune în politica românească:
UPDATE 20:30 Preşedintele Băsescu foarte amuzat la finalul ceremoniei: "Ne vedem la Neptun, le-a transmis jurnaliştilor".
UPDATE 20:25 Victor Ponta, premeirul desemnat de Traian Băsescu:- "În această seară mi-a fost încredinţat de preşedinte un mandat prin care să alcătuim un nou guvern.
- Este un moment social, şi accept acest mandat pe care îmi doresc să-l duc la îndeplinire până în momentul alegerilor.
- Mă bazez pe USL şi pe toţi parlamentarii care vor să susţină acest Guvern.
- Voi încerca să formez un Guvern care să le redea românilor speranţa că lucrurilor se îndreaptă în direcţia bună".
UPDATE 20:18 Principalele declaraţii ale lui Traian Băsescu:- Vă pot prezenta foarte pe scurt poziţia fiecărui partid.
"- Minorităţile au spus că vor susţine orice prim-ministru desemnat
- UNPR nu a avut o propunere, mesajul principal fiind stabilitate.
- UDMR nu a avut o opţiune pentru desmnarea unui prim-ministru.
- PDL nu a avut o opţiune.
- PSD a fost singurul partid care a avut o opţiune, susţinută de PNL şi PC.
- Singura soluţie este Victor Ponta. Drept pentru care l-am invitat pe domnul Ponta la Cotroceni, am semnat decretul, şi i-am încredinţat formarea noului Guvern.
- Astăzi nu s-a întâmplat nimic dramatic pentru România. Am aflat că Guvernul Ungureanu nu a avut susţinere în Parlament.
- Opţiunea Victor Ponta este cu atât mai legitimă.
- Misiunea FMI rămâne la nivel tehnic şi îşi continuă activitatea.
- Se desfăşoară în continuare acordul cu Fondul, Uniunea Europeană şi Baca Mondială.
- România are o rezervă financiară cu care poate face faţă oricăror evenimente.
- Guvernul Emil Boc a preluat guvernarea cu 0 resurse iar dobânzile la care se putea împrumuta erau de 14, 26 %.
- Azi în rezerva României se află 5 miliarde de euro.
- România nu are niciun motiv de panică.
- Totul este controlabil dpdv al siguranţei statului.
- Sper ca revenirea la salariile din 2010 să se producă.
- Îl invit pe Victor Ponta să vă confirme că este desemnat".
UPDATE 20.00 La această oră, liderii PDL s-au întrunit într-o şedinţă de urgenţă la sediul central al partidului.
UPDATE 19.42 Liderul PSD Victor Ponta este în drum spre Cotroceni, unde preşedintele Traian Băsescu ar urma să-l desemneze prim-ministru, în jurul orei 20.00, susţin surse din USL.
UPDATE 19.35 Consultările de la Palatul Cotroceni s-au încheiat. Preşedintele Traian Băsescu urmează să anunţe noul premier.
UPDATE 18.28 Traian Băsescu le-a transmis liderilor UDMR că Victor Ponta va forma viitorul Guvern, afirmă surse parlamentare.
UPDATE 18.25 Kelemen Hunor: Trebuie majorate salariile
UPDATE 18.20 UDMR: În septembrie ar putea avea loc alegeri anticipate
UPDATE 18.03 Consultările dintre preşedintele Traian Băsescu şi reprezentanţii UDMR au început, fiind prezenţi preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor şi fostul preşedinte al formaţiunii Marko Bela.
UPDATE 17.55 Ponta: Băsescu va anunţa noul premier în două ore
UPDATE 17.45 Ponta: Preşedintele ne-a spus că în urma consultărilor va anunţa cui încredinţează noua formare a Guvernului.
UPDATE 17.40 Antonescu: Victor Ponta este varianta USL pentru postul de premier.Traian Băsescu a luat act de prezenţa noastra şi va comunica decizia la sfârşitul turului de negocieri.
UPDATE 17.38 USL îl susţine pe Victor Ponza pentru funcţia de premier.
UPDATE 17.25 Boc la ieşirea de consultările cu Traian Băsescu: Am constatat astăzi că actuala coaliţie de guvernare nu mai există. PDL nu va face nicio propunerere pentru funcţia de prim-ministru... USL să îşi asume guvernarea".
UPDATE 17.05 Liderul PDL Bucureşti Elena Udrea a notat, într-o postare pe Facebook, că nu a ameninţat-o pe Sorina Plăcintă, aşa cum a susţinut preşedintele PSD Victor Ponta. Vezi aici cum se explică Elena Udrea!
UPDATE 17.00 Preşedintele Traian Băsescu va avea primele consultări, la ora 17.00, cu liderii PDL, deşi iniţial aceştia fuseseră chemaţi ultimii, iar la 17.30 va purta discuţii cu USL.
Citeşte şi: Boc îşi hotărăşte soarta în câteva zile
UPDATE 16.11 Băsescu face ordine: cheamă partidele la negocieri. A făcut şi orarul!
Traian Băsescu i-a invitat pe liderii partidelor parlamentare la consultări, vineri, ora 17.00, la Palatul Cotroceni, în urma adoptării moţiunii de cenzură şi a căderii Guvernului Ungureanu. Vezi aici orarul consultărilor!
UPDATE 16.03 Discuţiile cu FMI, întrerupte de căderea Cabinetului Ungureanu
Misiunea de evaluare a FMI, Comisia Europeană şi Băncii Mondiale va întrerupe negocierile cu autorităţile române, dar va continua discuţiile tehnice atât în ceea ce priveşte criteriile de îndeplinit, cât şi perspectivele macroeconomice, urmând să mai stea în ţară cel puţin câteva zile. Citeşte aici continuarea!
UPDATE 16.00 Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a ajuns la Palatul Cotroceni unde va avea o discuţie cu preşedintele Traian Băsescu, după votul din Parlament pentru moţiunea de cenzură.
UPDATE 15.55 Ungureanu şi miniştrii s-au reunit la Palatul Victoria
UPDATE 15. 50 Emil Boc: Minorităţile ne-au trădat
UPDATE 15.30 Leul şi-a accentuat scăderea după ce Guvernul Ungureanu a căzut, cotaţiile pe piaţa interbancară urcând în 10 minute de la anunţul că moţiunea a trecut de la 4,38 lei/euro la 4,39 lei/euro. Vezi aici cu cât este cotată moneda naţională!
UPDATE 15.16 Ponta: USL este dispusă să-şi asume guvernarea cu mine premier. Vezi aici declaraţia integrală!
UPDATE 15.14 Ponta: Astăzi s-a făcut dreptatea. Le mulţumesc tuturor celor care au avut curajul să voteze această moţiune de cenzură, începând cu colegul meu Chisăliţă şi continuând cu deputaţii minorităţilor naţionale.
UPDATE 15.12 Ladislau Ritli după ce a aflat că va fi demis: "Soţia mea se bucură, în orice caz"
UPDATE 15.10 Senatorul PNL Dan Radu Ruşanu a declarat, că în următoarea săptămână se va constitui un nou guvern, condus de Victor Ponta.
UPDATE 15.00 Ungureanu după căderea Guvernului: Eu personal nu mi-am spus ultimul cuvânt
Mihai Răzvan Ungureanu a declarat vineri, după căderea Guvernului său, că a făcut destule în cele 78 de zile de mandat, adăugând că încă nu şi-a spus "ultimul cuvânt". Citeşte aici continuarea!
Dă click pe imagini pentru fotogalerie
UPDATE 14.55 Moţiunea de cenzură a Opoziţiei a trecut cu 235 de voturi "pentru" şi 9 voturi "împotrivă". Guvernul Ungureanu a fost demis. În urna de vot a fost găsit şi un Piramidon.
UPDATE 14.54 Conform numărătorii paralele a USL , moţiune de cenzură ar fi trecut. Numărătoarea oficială este în desfăşurare.
UPDATE 14.46 Georgian Pop( PSD), secretarul de şedinţă, a uitat să voteze. Astfel, parlamentarii USL s-au întors în sală ca acesta să voteze. Însă, Gheorghe Albu, deputat PDL, a spus că Georgian Pop nu mai are dreptul să voteze deoarece şedinţa a fost declarată închisă.
Dă click pe imagini pentru fotogalerie!
UPDATE 14.43 Deputatul Aurel Vainer, din partea Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, a votat în favoarea moţiunii de cenzură. La fel şi deputatul independent Ioan Muntean a votat "pentru".
UPDATE 14.39 74 de senatori au votat la moţiunea de cenzură, în condiţiile în care , USL se aştepta la un număr de 69 de voturi.
UPDATE 14.37 Senatorul UNPR Ion Vasile şi-a exprimat votul la moţiune de cenzură.
UPDATE 14.36 Deputatul PDL de Olt Daniel Bărbulescu şi-a exprimat votul la moţiunea de cenzură a Opoziţiei.
UPDATE 14.32 Deputaţii Oana Mizil şi Daniel Oajdea au votat în favoarea moţiunii de cenzură, în aplauzele parlamentarilor USL.
UPDATE 14.30 Mai mulţi parlamentari USL umărescu din apropierea urnei procesul de vot.
UPDATE 14. 14 Între timp, Sorina Plăcintă a părăsit Palatul Parlamentului, fiind condusă de senatorul PDL Radu F. Alexandru. În acest fel, PDL s-a asigurat că deputatul Sorina Plăcintă nu va vota moţiunea de cenzură.
UPDATE 14. 08 Senatorul PSD Lia Olguţa Vasilescu, a susţinut că Sorina Plăcintă este "închisă" în biroul Ralucăi Turcan, şi că nu îşi poate exercita votul la moţiunea de cenzură.
UPDATE 14.04 Surse parlamentare au afirmat că Sorina Plăcintă a fost condusă de lideri ai PDL într-un cabinet de la Palatul Parlamentului pentru a o convinge să nu voteze moţiune de cenzură.
UPDATE 14. 01 A început votarea moţiunii de cenzură. Votul este secret, exprimat cu bile, însă reprezentanţii Opoziţiei au anunţat că votează la vedere.
UPDATE 13. 50 Preşedintele CJ Vrancea,social-democratul Marian Oprişan, se numără printre cei prezenţi la votul moţiunii de cenzură. El are o importantă influenţă în rândul parlamentarilor din acest judeţ, indiferent de culoarea lor politică.
Senatorul PDL Sorina Plăcintă i-a spus Elenei Udrea, plângând: "Nu mai pot". Discuţia dinte Sorina Plăcintă şi Elena Udrea a avut loc într-o bancă din plenul Parlamentului ca urmare a unor zvonuri că Sorina Plăcintă ar urma să plece la PNL.
Senatorul Sorina Plăcintă a declarat, astăzi, întrebată de jurnalişti dacă va vota moţiunea de cenzură, că va vota, ea spunând acestea cu voce tremurândă.
UPDATE 13. 17 Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat, după anunţul privind plecarea lui Cătălin Croitoru din PDL, că moţiunea de cenzură nu va trece.
"Chiar dacă a plecat, calculele sunt optimiste: moţiunea pică, nu vă fie frică, ca să facem şi rimă", a precizat Oltean.
UPDATE 13. 15 Deputatul neafiliat Daniel Oajdea a declarat, că atât Puterea cât şi Opoziţia au încercat să-l convingă în legătură cu moţiunea de cenzură, dar el şi-a păstrat poziţia de a vota moţiunea.
"Au încercat să mă convingă toţi", a spus Oajdea.
Click aici pentru a vedea fotogaleria 2
UPDATE 13.00 "Nimeni nu controlează nimic. Scorul e foarte strâns. Ce-o vrea Dumnezeu", a spus un parlamentar al Puterii.
UPDATE 12. 57 Deputatul de Timiş Marius Dugulescu, care şi-a anunţat recent trecerea de la PDL la PNL, a declarat că nu îşi va exprima votul la moţiunea de cenzură.
"Nu voi vota moţiunea din Parlament. Nu pot să votez căderea unui om de dreapta ca să vină un om de stânga în locul său. E contrar principiilor mele.Nu mi-am semnat încă adeziunea la PNL, nu am anunţat trecerea mea la PNL în plenul Parlamentului, aşa cum se procedează, aşa că voi acţiona independent", a declarat Marius Dugulescu.
UPDATE 12. 50 Deputatul PDL Cătălin Croitoru a anunţat, în Parlament, că va vota la moţiunea de cenzură, la vedere, pentru ca toată lumea să ştie clar cum a votat şi a precizat că va părăsi grupul PDL şi va trece la PSD.
UPDATE 12. 40 Deputatul PNL Ciprian Minodor Dobre şi-a susţinut întregul discurs din plenul Parlamentului în limbile română, maghiară şi engleză, pentru a atrage atenţia asupra drepturilor minorităţilor.
Ciprian Dobre, deputatul poliglot
UPDATE 12.06 Reuniunea între Ungureanu, Blaga, Anastase, Oltean, Boc
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu, precum şi liderii PDL Vasile Blaga, Roberta Anastase, Ioan Oltean şi Emil Boc s-au reunit, la ora transmiterii acestei ştiri, în biroul preşedintelui Camerei, în timp ce în plen se dezbate moţiunea de cenzură.
După discursul liderului PSD, Victor Ponta, premierul Ungureanu a ieşit din sala de plen. El a fost urmat imediat de către preşedintele Senatului, Vasile Blaga.
Aceştia au intrat în biroul preşedintelui Camerei, unde erau aşteptaţi de Emil Boc, Roberta Anastase şi Ioan Oltean.
Ponta:Sunt gata să-mi asum răspunderea conducerii ţării
UPDATE 11.30 Surse din PDL susţin că liderii partidului ar fi recuperat două voturi de la Opoziţie. Liderii PDL i-au convins pe Daniel Oajdea şi Marius Dugulescu să nu mai voteze moţiune de cenzură. La această oră, Opoziţia susţine că are voturile necesare pentru adoptarea moţiunii, în timp ce liderii PDL arată că USL are cu 4 voturi mai puţin.
UPDATE 11.25 Deputatul PDL Teodor Paleologu i-a sugerat lui Victor Ponta să recitească Iliada.
UPDATE 11.20 Deputatul PSD, Ioan Chisăliţă, a venit la Palatul Parlamentului în scaun cu rotile, special pentru a vota moţiune de cenzură iniţiată de colegii din USL.
UPDATE 11.03 "România nu este un magazin pe care să-l închizi că pleci în vacanţă după care să-l deschizi când te întorci eventual din Dubai", a spus Ungureanu, făcând astfel trimitere la declaraţiile recente ale PDL privind vacanţa liderului PSD Victor Ponta.
Ungureanu: România nu este un magazin pe care să-l închizi când pleci în Dubai
UPDATE 10.27 Premierul Mihai Răzvan Ungureanu acuză USL: "Aţi distrus ideea de Opoziţie!"
"Regret că am în faţa mea mulţi politicieni şi puţini oameni de stat. Distrugeţi ideea de opoziţie, care ar trebui să contribuie la soluţii constructive. Semantarii moţiunii sunt mult mai departe de ideea Uniunii Europene decât mi-aş fi putut imagina şi vor o Românie arhaică", a spus Ungureanu liderilor opoziţiei, în plenul Parlamentului.
UPDATE 10.15 Premierul Ungureanu şi liderii PDL au numărat parlamentarii Puterii care, conform analizelor, nu vor susţine moţiunea de cenzură şi care sprijină Guvernul, concluzia fiind că Opoziţiei îi mai lipsesc două voturi pentru a demite Executivul, notează Mediafax.
Numărătoarea parlamentarilor a avut loc, vineri dimineaţa, în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, unde premierul Mihai Răzvan Ungureanu a venit însoţit de liderul PDL, Emil Boc.
"A fost efectiv o numărătoare «pe cap de om» a parlamentarilor care, conform analizelor, nu vor vota moţiunea de cenzură, ci continuă să sprijine Guvernul. Concluzia numărătorii a fost că opoziţiei îi mai lipsesc două voturi", au relatat surse participante la numărătoare.
Acestea au mai arătat însă că liderii PSD Ilie Sârbu şi Constantin Niţă continuă să îi contacteze telefonic, chiar în timpul dezbaterilor din plenul Parlamentului, pe parlamentarii puterii, în încercarea de a-i convinge să voteze moţiunea de cenzură.
UPDATE 10.00 Deputatul neafiliat Gheorghe Zoicaş a declarat, că va vota împotriva moţiunii de cenzură, după ce a avut o discuţie cu premierul Mihai Răzvan Ungureanu în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor.
Potrivit lui Zoicaş, premierul i-a promis că va face o evaluare a membrilor Guvernului, începând cu ministrul Dezvoltării.
UPDATE 9.55 Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat, că Opoziţiei îi mai lipsesc patru voturi pentru ca moţiunea de cenzură să treacă, spunând că speră ca "măcar patru parlamentari ai Puterii să redevină oameni" şi să aibă curajul să treacă peste ameninţările lui Boc, Udrea şi Anastase şi să voteze.
"Am un singur semnal şi un singur apel, că vor fi totuşi oameni care nu vor respecta acea ruşinoasă şi condamnabilă decizie a grupului PDL de a-i consemna sus la vot", a spus Ponta.
UPDATE 9.35 Senatorul independent Cezar Măgureanu, fost UNPR, a anunţat că va vota pentru moţiunea de cenzură, după ce s-a consultat cu PNL-istul Dan Radu Ruşanu.
UPDATE 9.30 Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a discutat cu liderii PDL în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, înaintea votului la moţiunea de cenzură.
"Alţii trebuie să aibă emoţii, nu eu", a spus Ungureanu.
UPDATE 9.20 Parlamentarii USL au intrat în sala de ședință, cei ai PDL nu au venit încă.
UPDATE 9.15 Vicepreședintele PNL Puiu Hașotti a afirmat, înaintea moțiunii, că USL are 228 de voturi sigure, dar are alte opt promisiuni de voturi.
Ţopescu vede moţiunea ca pe un derby: "Steaua - Dinamo: 1-0. Steaua e opoziţia, Dinamo e puterea"
Parlamentul dezbate, astăzi, moţiunea de cenzură „Opriţi Guvernul şantajabil. Aşa nu, niciodată!", depusă de USL.
Iniţiatorii moţiunii se arătau optimişti în legătură cu şansele acesteia. „Cred că este moţiunea de cenzură cu cele mai mari şanse de reuşită. În acelaşi timp, nu cred că pot garanta şi nu poate garanta nimeni un rezultat sau altul, rămâne să vedem, e chiar cu suspans", a afirmat, joi seară, liderul PNL Crin Antonescu.
Oficial, USL se bazează pe 227 de voturi. Negociatorii USL, în special liberalii, susţineau, neoficial, că ar avea 232 de voturi, puțin peste voturile necesarepentru demiterea Guvernului - 231.
În aceste opţiuni, 227 ar fi proveni de la parlamentari cu carnet de membru PSD sau PNL, dar şi de la senatori sau deputaţi din alte formaţiuni sau independenţi care au anunţat că vor vota moţiunea de cenzură. Printre aceştia se numără Iosif Drăgulescu (PDL), Corneliu Grosu (UNPR) sau independenţii Mircea Giurgiu şi Dan Ilie Morega. Deputatul PDL Andrei Sava s-a alăturat și el PSD. Pe de altă parte, senatorul independent Mircea Geoană, fost PSD, afirma, într-un interviu pentru Adevărul, că va vota moțiunea USL
Restul voturilor ar urma să provină de la independenţii care s-au arătat dispuşi să voteze moţiunea, dar şi de la grupul minorităţilor. Din grupul neafiliaţilor, Ioan Munteanu, Gheorghe Zoicaş sau Daniel Oajdea ar putea vota şi ei moţiunea de cenzură, chiar dacă nu au dat asigurări 100%. Grupul minorităţilor ar urma să ia o decizie, astăzi, înainte de moţiunea de cenzură, dar surse liberale afirmau că moţiunea va fi votată de doi dintre deputaţii minorităţilor.
Liberalii susţineau, neoficial, că ar fi strâns mai multe voturi pentru moţiune decât PSD, partid care are rezerve în ceea ce priveşte eventualitatea preluării puterii prin nominalizarea lui Ponta ca premier. De altfel, şi estimările oficiale ale celor două partide sunau uşor diferit. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a susţinut că Opoziţia se bazează pe 225 de voturi sigure, care vor fi exprimate „cu bilele la vedere". Ponta a precizat că se va vota la vedere ca urmare a declaraţiilor făcute de reprezentanţi ai PDL potrivit cărora unii dintre parlamentarii Opoziţiei vor vota împotriva moţiunii.
În schimb, vicepreşedintele PNL Dan Radu Ruşanu a estimat că moţiunea de cenzură a USL va fi adoptată de Parlament, opoziţia mai având nevoie de patru voturi, pe care le va obţine până astăzi.
Oprescu: "Moţiunea va fi un fel de finală în plan politic"
Ungureanu: "Alţii să aibă emoţii, nu eu"
PDL lucrează la trădători
De cealaltă parte a baricadei, democrat-liberalii susţineau, neoficial, că nu sunt simpli spectatori la lupta politică. „Niciunul dintre parlamentarii Coaliţiei care au promis că votează moţiunea nu o vor face. Avem şi noi mijloacele noastre de convingere. USL să nu îi numere pe Drăgulescu, Croitoru sau Grosu şi nici voturile de la minorităţi", afirmau surse din PDL.
Pentru a evita eventualele surprize, liderii PDL le-au cerut parlamentarilor democrat-liberali să nu voteze în niciun fel la moţiunea de cenzură. O decizie similară a fost luată de UDMR.
Pentru a micşora şansele de reuşită ale moţiunii, senatorul PDL Radu F. Alexandru a renunţat la mandatul din CNA. Potrivit legii, Radu F. Alexandru trebuia să aleagă până astăzi între calitatea de senator şi cea de membru CNA. Dacă ar fi plecat din Senat, numărul parlamentarilor ar fi scăzut de la 460 la 459, iar USL ar fi avut nevoie de 230 de voturi în loc de 231 pentru aprobarea moţiunii. Liderul UNPR, Marian Sârbu şi-a păstrat mandatul de deputat deşi a fost numit în fruntea Consililului de Supraveghere a Pensii¬lor Private.