Guvernul suspendă oficial angajările după ce a adus zeci de mii de bugetari în ultimele luni. Ce concursuri-fulger au fost lansate în ziua adoptării OUG

0
0
Guvernul Ciucă FOTO Guvernul României
Guvernul Ciucă FOTO Guvernul României

Executivul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă prin care în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2022 sunt suspendate angajările la stat. Până atunci, numeroase instituţii încearcă să ocupe rapid din posturile pe care le au vacante. De altfel, printr-o altă OUG a fost creat cadrul pentru organizarea de concursuri-fulger, adică derulate în maxim două săptămâni, nu două luni.

Din primul articol al actului normativ este anunţat sec faptul că „în perioada cuprinsă între data de 1 iulie 2022 şi data de 31 decembrie 2022, se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante”. Pe de altă parte, actul normativ prevede că pentru posturile pentru care au fost demarate procedurile de organizare a concursurilor anterior datei de 1 iulie 2022, se continuă procedurile de ocupare a acestora, conform prevederilor în vigoare la acea dată.

Totodată, conform Ministerului Muncii, în cazuri temeinic justificate, ordonanţa de urgenţă dă posibilitatea ca, prin memorandum aprobat în şedinţa Guvernului, să poată fi organizate concursuri sau examene pentru ocuparea unor posturi vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale, cu încadrarea în cheltuielile de personal.

„Măsura suspendării ocupării posturilor vacante din administraţia publică a fost necesară pentru a diminua unele cheltuieli de funcţionare ale instituţiilor şi autorităţilor publice, în vederea asigurării sursei de finanţare a pachetului de măsuri pentru menţinerea nivelului de trai al categoriilor vulnerabile şi continuarea activităţilor economice, recent adoptat de Guvern, cu respectarea angajamentelor asumate în ceea ce priveşte încadrarea în ţinta de deficit”, precizează Ministerul Muncii.

În actul normativ şi în nota de fundamentare a acestuia, guvernanţii se plâng de creşterea cu aproximativ 27.500 a angajaţilor la stat, în perioada decembrie 2019 – aprilie 2022, cu toate că actualul Executiv e responsabil în mare măsură de o parte a suplimentării de personal.

Ziua şi noile concursuri

Exact joi, în ziua aprobării OUG de suspendare a angajărilor, Ministerul Justiţiei a anunţat organizarea unui concurs pentru ocuparea a 114 posturi pentru consilier de probaţiune. Mai mult, în urmă cu o săptămână, acelaşi minister anunţase că Administraţia Naţională a Penitenciarelor scoate la concurs 62 de posturi vacante de conducere, de şef de tură.

Tot joi, Ministerul Afacerilor Externe a scos la concurs 23 de posturi de execuţie în domeniul Relaţii interinstituţionale, culturale şi comunicare. Acest demers are loc la doar câteva zile de când ziarul „Adevărul” a arătat că MAE are concursuri noi pentru nu mai puţin de 152 de posturi.

Ministerul Finanţelor a lansat şi el o serie de apeluri publice de depunere a dosarelor pentru concursuri, fiind disponibile 37 de posturi din mai multe direcţii, care aşteaptă să fie ocupate. Pe de altă parte, o instituţie ca Ministerul Economiei a avut zilele acestea concursuri, fiind ocupate încă şapte posturi, dar ar urma să mai fie lansate câteva apeluri, potrivit informaţiilor „Adevărul”.

Cheltuieli reduse cu 10%

Pe lângă măsura de suspendare a angajărilor la stat, în categoria deciziilor care vizează prudenţă în mediul public se înscrie şi o reducere a cheltuielilor cu 10% la nivelul fiecărei instituţii centrale, inclusiv ministerele. De altfel, potrivit informaţiilor „Adevărul”, reducerea cheltuielilor va fi un indicator de care şeful Guvernului va ţine cont la evaluarea programată să aibă loc la sfârşit de iunie, început de iulie, adică exact după ce Executivul va scăpa de finalizarea obiectivelor din PNRR, prevăzute pentru perioada a doua din 2022.

CASETĂ

ANFP, reorganizare înainte de suspendarea angajărilor

Executivul a adoptat, joi, o Hotărâre de Guvern privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP), printre prevederi fiind şi aceea de mărire a schemei de personal de la 173 de posturi la 199 de posturi. Mai mult, este prevăzut faptul că personalul agenţiei este format din „demnitari, funcţionari publici şi personal contractual”, în prezent fiind menţionaţi doar funcţionarii publici şi personalul contractual. ANFP este instituţia care are printre responsabilităţi trimiterea de oameni în comisiile de concursuri pentru funcţionarii publici, fiind necesari reprezentanţi ai acestei instituţii. ANFP este structura care elaborează şi propune strategii privind managementul funcţiei publice, fiind aşadar responsabilă inclusiv de modul în care este stabilită grila de evaluare a angajaţilor de la stat. Una dintre noutăţile din HG este legată de faptul că sunt aduse completări capacităţii ANFP de a implementa şi gestiona programe finanţate din fonduri europene, astfel încât să corespundă noilor realităţi.

Politică


Ultimele știri
Cele mai citite