Guvernul are în vedere schimbări legislative pentru combaterea incitării la ură și promovarea siguranței rutiere
0Într-o ședință a Guvernului, programată joi, ar putea fi aprobat un proiect de lege care vizează o extindere semnificativă a sancțiunilor pentru incitarea la violență, ură sau discriminare împotriva unor categorii de persoane sau a unei persoane dintr-o anumită categorie.
Este vorba despre modificarea articolului 369 din Legea 286/2009, Codul Penal. Demersul urmărește să consolideze prevenirea și combaterea manifestărilor discriminatorii și a discursurilor de ură în societate.
Potrivit proiectului, „incitarea publicului, prin orice mijloace, la violenţă, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane definită pe criterii de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenenţă politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.”
În prezent, conform legislației în vigoare, articolul 369 din Legea 286/2009 prevede că „incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.
Posibile schimbări și în legislația privind circulația pe drumurile publice! În aceeași ședință de Guvern, se preconizează că va fi aprobat un proiect de ordonanță, care vizează modificarea și completarea Ordonanței de Urgență 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Unul dintre punctele esențiale ale acestui proiect se referă la posibilitatea înmatriculării temporare a autovehiculelor sau remorcilor deținute de persoane care nu au domiciliul, reședința sau sediul în România și doresc să înmatriculeze aceste vehicule în alt stat.
De asemenea, se propune instituirea unui cadru unitar pentru solicitarea online a operațiunilor din sfera înmatriculării vehiculelor, atât de către proprietarii sau deținătorii mandatați ai vehiculelor, cât și de către societățile specializate în comercializarea vehiculelor noi și societățile de leasing.
Optimizarea implementării proiectelor finanțate din fonduri externe
O altă inițiativă care va fi discutată, în cadrul ședinței de joi, se referă la stabilirea unor măsuri necesare pentru optimizarea procesului de implementare a proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile. Scopul acestor măsuri este de a asigura o gestionare mai eficientă a fondurilor și de a contribui la succesul proiectelor finanțate din surse externe.
Reabilitare a monumentelor istorice
Guvernul României intenționează să aprobe, de asemenea, un amendament la Acordul-cadru de împrumut dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Acest amendament vizează extinderea graficului de lucrări pentru proiectul de reabilitare a monumentelor istorice din România. Prin acest demers, se dorește prelungirea termenului de implementare a proiectului până la data de 30 iunie 2025.
Sprijin pentru diversitatea culturală și promovarea istoriei
Un alt subiect important pe agenda ședinței Guvernului este plata contribuției voluntare a României la bugetul Fondului Internațional pentru Diversitate Culturală. Aceasta reflectă angajamentul țării noastre față de conservarea și promovarea diversității culturale, la nivel global.
Totodată, Executivul va lua în considerare măsuri pentru organizarea unei expoziții intitulate „Dacia. Ultima frontieră a Romanității”, la Roma. Această acțiune va fi organizată în colaborare cu Ministerul Culturii, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Externe prin Ambasada României la Roma și Institutul Cultural Român prin Accademia di Romania.
Investiții în echipamente pentru Poliția Română
Un alt proiect important care va fi abordat în cadrul ședinței de Guvern vizează investițiile în echipamente și tehnică pentru structurile de specialitate ale Poliției Române. Proiectul „HeliPol” investiţie care prevede achiziţia de echipamente şi tehnică de către structurile de specialitate ale Poliţiei Române cu scopul unei acţiuni integrate pentru creşterea siguranţei traficului rutier.
„Modificarea indicatorilor proiectului conduce la eficientizarea operaţiunilor de intervenţie coroborat cu eficientizarea utilizării fondurilor. Pentru atingerea obiectivelor proiectului este imperioasă această modificare, bugetul total al indicatorilor vizaţi este de 459.454.000 de lei cu TVA inclus”, se spune în nota de fundamentare.