Guvernul a scăzut bugetul Camerei Deputaţilor, dar l-a crescut pe cel al lui Liviu Dragnea
0Bugetul Camerei Deputaţilor va fi mai mic decât anul trecut, pe fondul reducerii deputaţilor, însă fondul pus la dispoziţia preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, va creşte cu aproape 18%.
Atât bugetul Camerei Deputaţilor, cât şi bugetul Senatului, vor scădea în 2017, faţă de anul precedent, în principal de la cheltuielile cu personalul şi de la fondul pentru deplasări.
Camera Deputaţilor va avea un buget de 266,5 milioane lei, cu 13% mai mic decât în 2016. Cea mai mare parte a reducerilor vin de pe urma scăderii numărului de parlamentari, prin tăierile de la cheltuielile de personal şi logistică. Reducerea de cheltuieli vine în contextul unei reduceri de aproape 20% şi a numărului de deputaţi, de la 412 la 312 parlamentari.
Cu toate astea, fondul preşedintelui Camerei Deputaţilor creşte cu 18%, de la 174.000 lei, la 205.000 lei. Şeful deputaţilor, Liviu Dragnea a fost cel care a susţinut diminuarea bugetului la toate instituţiile statului, printre care Administraţia Prezidenţială, dar şi instituţii care ţin de siguranţa naţională, precum SRI, SIE, SPP.
La Senat, scăderea este de 16,7%, de la 146,7 milioane lei în 2016, la 122,1 milioane lei. La fel ca în cazul Camerei Deputaţilor, vor scădea cheltuielile de personal şi cele de deplasări. Creşte şi fondul preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, însă cu doar 4.000 de lei, de la 196.000, la 200.000 lei.