Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care permite concursuri-fulger pentru posturilor care au legătură cu implementarea PNRR
0Guvernul a adoptat, joi, o ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri pentru ocuparea posturilor aferente funcţiilor publice vacante şi temporar vacante care au atribuţii în implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României. Mai precis, va fi creat cadrul pentru concursuri-fulger, în condiţiile în care în loc de un termen mediu de 51 de zile pentru ocuparea unui post, acum termenul mediu va fi de 13 zile.
Actul normativ se referă la ocuparea şi modul de organizare şi desfăşurare a concursurilor pentru funcţiile publice vacante şi temporar vacante din cadrul autorităţilor, instituţiilor publice şi organismelor cu atribuţii în gestionarea şi controlul fondurilor acordate în cadrul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă, precum şi în cadrul structurilor beneficiare cu atribuţii în implementarea angajamentelor asumate conform acestui mecanism, arată comunicatul de presă al Guvernului.
Conform sursei citate, aceste posturi pot fi ocupate pe durata de implementare a PNRR, respectiv până la data de 31 decembrie 2026. Măsura a fost luată (prin derogare de la prevederile art. 618 din OUG 57.2019 privind Codul administrativ), având în vedere că perioada de implementare a PNRR este relativ scurtă, iar pentru aceasta sunt necesare resurse umane specializate, astfel încât PNRR să poată fi implementat în termenele asumate
Detalii despre modul cum va ajuta Guvernul în procesul de organizare a concursurilor-fulger sunt redate în nota de fundamentare, unde este subliniat că timpul mediu pentru un concurs ar urma să fie de 13 zile, nu de 51 de zile, cum se întâmplă în prezent.
31 august 2026 este data până la care a fost asumată îndeplinirea a 507 jaloane şi ţinte asociate investiţiilor cheie şi reformelor majore aferente celor şase piloni principali.