Grupul POT din Camera Deputaților riscă să fie desființat, din cauza unui val de demisii. Anamaria Gavrilă: „Doamne ajută!”
0Grupul parlamentar al POT din Camera Deputaților este pe cale să fie dizolvat, după ce mai mulți deputați au anunțat că vor pleca din formațiune.

Situația vine în contextul unui scandal intern, declanșat de decizia președintei Anamaria Gavrilă de a cere excluderea deputatului Răzvan Chiriță, numit în urmă cu o lună lider al grupului din Cameră.
Răzvan Chiriță este acuzat că nu s-a implicat în campania electorală de la București — unde candidatul POT a obținut doar 0,2% — și că nu și-a plătit cotizațiile în ultimele luni. De cealaltă parte, el respinge acuzațiile și susține că adevărata problemă este lipsa de transparență privind modul în care au fost cheltuite fondurile partidului.
„Acest lidership care ne-a ghidat în toată această perioadă de la intrarea în Parlament, până la ultimele alegeri, s-a dovedit că ne-a dus de la un procent de 7-6% la intrarea în Parlament la un 0,2%. Singurul lucru pe care am vrut să-l punctăm și să-l aflăm a fost de ce rezultatele nu sunt comparate cu sumele plătite”, afirmă deputatul Răzvan Chiriță, care amenință că pleacă împreună cu mai mulți deputați.
Președinta POT, Anamaria Gavrilă, îi acuză însă pe contestatari că și-au petrecut activitatea „la cafele și spritz-uri”.
„Principala lor activitate parlamentară a fost să vină la București și să meargă la cafele și spritz-uri, ca băieții”, spune Gavrilă.
Un alt deputat POT, Gabriela Porumboiu, descrie atmosfera din partid ca fiind una tensionată:
„A fost o presiune permanentă în ultima vreme. Dânsa are un stil mai puternic de a-și spune punctul de vedere sau de a și-l impune, mai degrabă. Era un fel puțin mai democratic de a-și impune propriile opinii.”
Controverse și în privința banilor partidului
Conform datelor oficiale citate de un corespondent Știrile Pro Tv, doar în luna octombrie POT a primit din subvenții de la stat 1,3 milioane de lei. Peste 915.000 de lei ar fi fost cheltuiți pe consultanță politică, însă membrii partidului susțin că nu știu cine este consultantul contractat de Gavrilă. „Deciziile le-am luat întotdeauna împreună despre cum să cheltuim banii. Dar unii vor să ajungă doar la bani pentru că am creat niște economii pentru zile negre”, se apără șefa POT.
Regulamentul Camerei Deputaților prevede că un grup parlamentar trebuie să aibă minimum 10 membri. Deși POT are în prezent 14, Răzvan Chiriță afirmă că luni nouă dintre ei își vor depune demisiile, ceea ce ar duce automat la desființarea grupului.
Întrebată despre această posibilitate, Anamaria Gavrilă a răspuns scurt și criptic: „Doamne ajută!”























































