Gorghiu, despre legea pensiilor speciale pentru aleşi: Nu sunt foarte multe argumente pentru o contestaţie la CCR
0Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat astăzi, la RFI, că formaţiunea pe care o conduce ia în calcul atacarea la Curtea Constituţională a legii privind pensiile speciale ale parlamentarilor, dar a menţionat că „nu sunt foarte multe argumente pentru a face acest demers“.
„Analizăm posibilitatea de a ataca la Curtea Constituţională acest proiect de lege, doar că în opinia juriştilor nu sunt foarte multe argumente pentru a face acest demers şi nu ştiu în ce măsură vom reuşi să formulăm un punct de vedere care să susţină această contestaţie la Curte“, a arătat Gorghiu. „În acest moment, vorbim de o discriminare morală faţă de cetăţeni, de un act de sfidare, în opinia mea, faţă de toţi ceilalţi pensionari din România“, a mai spus copreşedintele PNL.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, întrebat despre pensiile speciale ale parlamentarilor, că se va referi la această chestiune după ce va primi de la Parlament legea şi va face „o analiză profundă“.
„Mă voi referi la această chestiune după ce primesc de la Parlament legea şi voi face o analiză profundă“, a declarat, miercuri, preşedintele Klaus Iohannis, întrebat ce va face cu legea pensiilor speciale votată marţi în Parlament.
Legislativul a aprobat, marţi, cu 303 voturi „pentru“, 124 voturi „împotrivă“ şi două abţineri, proiectul privind pensiile speciale pentru parlamentari.
Proiectul prevede că parlamentarii beneficiază de pensii speciale, care ar putea ajunge la peste 4.000 de lei pentru un ales cu trei mandate.
Citeşte şi:
Senatorii şi deputaţii au adoptat marţi proiectul care prevede introducerea de indemnizaţii speciale pentru aleşii pensionaţi. Suma pe care o poate obţine un ales, şi care se adaugă pensiei, porneşte de la 1.500 de lei pentru un mandat în Parlament şi ajunge la 4.000 de lei pentru trei mandate.