George Simion îl acuză pe Nicușor Dan că încalcă Constituția: „România nu are guvern de 84 de zile”
Liderul AUR, George Simion, a declarat marți că este o „încălcare gravă a Constituției” faptul că președintele Nicușor Dan nu a făcut o nouă propunere de premier, susținând că actuala criză politică trebuie soluționată pe căi democratice.

În cadrul unei conferințe de presă, Simion a afirmat că România se află de 84 de zile fără un guvern învestit și a acuzat șeful statului de lipsă de responsabilitate.
George Simion: „Este dovada supremă a iresponsabilității”
„Atitudinea lui Nicușor Dan față de această criză pe care el a creat-o nu este de natură a ne liniști, chiar deloc, suntem în a 84-a zi în care România nu are guvern. Este dovada supremă a iresponsabilității lui Nicușor Dan și o încălcare gravă a Constituției”, a declarat liderul AUR.
Acesta a susținut că președintele nu și-a îndeplinit obligațiile constituționale privind desemnarea unui candidat pentru funcția de prim-ministru.
„Dacă sunt unii care îi iau apărarea lui Nicușor Dan și care spun ca nu trebuie să fie suspendat putem să le răspundem cu numărul de zile de când nu se învrednicește să își facă datoria constituțională și să propună Parlamentului un nume de premier”, a afirmat Simion.
AUR invocă posibilitatea suspendării președintelui
Liderul AUR a mai declarat că autorii Constituției nu ar fi anticipat o situație în care un președinte să amâne pe termen nedeterminat desemnarea unui premier.
„Cei care au scris Constituția nu și-au închipuit că la Cotroceni poate veni cineva care să amâne fără termen nominalizarea unui premier. Nicușor Dan devine tot mai pasibil de procesul constituțional, democratic de suspendare și apoi demitere”, a adăugat George Simion.
Băsescu îl caracterizează pe Nicușor Dan și exclude varianta suspendării
Fostul președinte Traian Băsescu consideră că Nicușor Dan își va duce mandatul până la capăt și respinge scenariul unei suspendări din funcție. Băsescu a afirmat că un eventual referendum pentru demiterea șefului statului nu ar avea șanse de reușită și a susținut că Nicușor Dan nu este depășit de situația politică, ci are un stil diferit de cel așteptat de români.
„Prostia cu suspendarea cred că este o exagerare. Nu trece referendumul. Dacă se face suspendarea, urmează referendumul de demitere. Nu cred că trece demiterea”, a declarat Traian Băsescu, invitat duminică seara, 26 iulie, la Digi24.























































