Fostul europarlamentar Adrian Severin a pierdut la CEDO procesul împotriva României, după condamnarea sa pentru mită de 100.000 de euro

0
Publicat:

CEDO s-a pronunţat marți, 8 octombrie, în procesul pe care Adrian Severin l-a deschis împotriva statului român, considerând că i-au fost încălcate anumite drepturi atunci când a fost condamnat pentru luare de mită şi trafic de influenţă pe vremea când era europarlamentar. El nu şi-a inspăşit întreaga pedeapsă, fiind eliberat condiţionat.

Adrian Severin, în timpul audierii celor doi jurnalişti, în dosarul de corupţie. Foto arhivă
Adrian Severin, în timpul audierii celor doi jurnalişti, în dosarul de corupţie. Foto arhivă

Marţi, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins cererea lui Adrian Severin, fost ministru de Externe al României, fost deputat și europarlamentar, în care ceruse să se constate că instanţele din România i-au încălcat dreptul la un proces echitabil și dreptul de a audia martori în procesul de corupție în care a fost condamnat, în 2016, la 4 ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită și trafic de influență, potrivit G4Media.

Scandalul legat de europarlamentarul român s-a declanşat în anul 2011, când doi jurnalişti de la săptămânalul britanic The Sunday Times au publicat o anchetă cu privire la corupţia din Parlamentul European, printre deputaţii europeni vizaţi numărându-se şi Adrian Severin.

Mită de 100.000 de euro

Concret, cei doi jurnalişti au pretins că sunt reprezentanţii unei societăţi de consultanţă cu sediul la Londra şi, între decembrie 2010 şi martie 2011, s-au întâlnit cu Adrian Severin, pe atunci europarlamentar, de cinci ori, la la Strasbourg şi la Bruxelles. Ei i-au propus acestuia să primească suma de 100.000 de euro în calitate de membru al consiliului consultativ al aşa-zisei societăţi pe care o reprezentau, ofertă pe care Adrian Severin a acceptat-o.

Odată stabilit „contractul”, Adrian Severin s-a implicat în modificarea în sensul dorit de jurnalişti a unui proiect conţinând amendamente la o directivă europeană (directiva 94/19/CE privind sistemele de garanţie a depozitelor) şi le-a prezentat o factură pentru serviciile prestate.

Discuţiile, directe sau prin telefon, dar şi schimburile de mesaje dintre cei doi ziarişti şi Adrian Severin au fost înregistrare şi au fost făcute publice în articolul-anchetă publicat de The Sunday Times.

Consecinţa imediată a fost că, la câteva zile de la apariţia articolului, autorităţile din România s-au autosesizat şi a fost declanşată o anchetă, în care Adrian Severin a fost cercetat că a abuzat de calitatea de membru al Parlamentului European pentru a obţine foloase necuvenite, iar în 2013 el a fost trimis în judecată pentru luare de mită şi trafic de influenţă. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (în complet de trei judecători) l-a condamnat la trei ani şi trei luni de închisoare.

Înainte de începerea procesului, însă, la cererea autorităţilor române, Parlamentul European a decis să-i ridice imunitatea parlamentară lui Adrian Severin.

Adrian Severin a făcut recurs la prima sentinţă, dar, în 2017, completul de cinci judecători ai Înaltei Curţi a respins solicitarea lui Adrian Severin şi, mai mult, a crescut pedeapsa aplicată de trei ani şi trei luni de închisoare la patru ani de închisoare cu executare.

Motivaţia Curţii Europene a Drepturilor Omului

În procesul intentat României la CEDO, ca şi în recursul respins, fostul europarlamentar a solicitat ca declaraţiile şi înregistrările celor doi jurnalişti britanici să fie eliminate din dosar, motivând că aceştia au acţionat în calitate de „agenţi provocatori”.

„Curtea observă că nu a fost stabilită nici o intervenţie a autorităţilor statului în cazul de faţă şi că cei doi jurnalişti de la The Sunday Times au acţionat ca simpli particulari. Cum a precizat deja Curtea, un capăt de cerere fondat pe provocarea exercitată de un particular – care nu acţionează în baza instrucţiunilor primite din partea autorităţilor sau sub controlul acestora – trebuie examinat din perspectiva regulilor generale privind administrarea probelor şi nu din cea a provocării statale”, au stabilit, însă, marţi, magistraţii de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, tot CEDO a hotărât că folosirea înregistrărilor furnizate de jurnalişti ca probe în dosar este legală, legislaţia din România permiţând acest lucru.

„Curtea observă că au fost incluse la dosarul în faţa instanţelor române mai multe elemente obţinute în urma contactelor între reclamant şi cei doi jurnalişti, printre care în special înregistrările audio-video realizate în timpul întâlnirilor. Curtea nu a detectat nimic în dosar care să indice că Înalta Curte nu a dat dovadă, prin modul în care a folosit aceste înregistrări, de prudenţa cerută de circumstanţele speţei. Mai observă că dreptul intern, în vigoare la data faptelor, autoriza folosirea în cadrul unei proceduri penale a înregistrărilor realizate de jurnalişti din proprie iniţiativă. De asemenea, mai constată că Înalta Curte a examinat în mod corespunzător argumentele reclamantului conform cărora utilizarea acestor mijloace de probă nu era legală şi le-a respins. În aceste condiţii, cauza nu ridică vreo problemă legată de utilizarea unor probe obţinute ilegal”, au spus judecătorii Curții Europene a Drepturilor Omului.

CEDO a desfiinţat şi argumentul invocat de Adrian Severin privind audierea martorilor în „condiții defavorabile apărării”. Jurnaliştii au fost iniţial audiaţi, în timpul anchetei Parchetului, prin comisie rogatorie de către autorităţile britanice şi apoi de către judecătorii Înaltei Curţi prin videoconferinţă.

„Curtea observă că judecătorii Înaltei Curţi au audiat în mod direct martorii în cursul şedinţei din 24 noiembrie 2015. Curtea notează că, desi reclamantul susţine contrariul, audierea martorilor prin videoconferinţă a fost decisă de judecătorii Înaltei Curţi şi nu de parchet, şi că avocaţii reclamantului au putut adresa întrebări martorilor. Rezultă din decizia instanţei respective că s-a recurs la videoconferinţă din motive legate de situaţia martorilor care, fiind cetăţeni străini, nu se puteau prezenta în faţa Înaltei Curţi. Prin urmare, Curtea apreciază că decizia de a organiza o videoconferinţă pentru a obţine elemente de probă, decizie care nu contravine Convenţiei, a urmărit, în speţă, scopul legitim al unei bune administrări a justiţiei şi modul de derulare a fost compatibil cu exigenţele de respectare a drepturilor apărării, aşa cum sunt stabilite de articolul 6 din Convenţie”, au stabilit magistrații CEDO.

Aşadar, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a desfiinţat toate motivele invocate de fostul europarlamentar, astfel că Adrian Severin a pierdut procesul împotriva statului român.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite