Video Fostul ambasador SUA la București: „Simion e un mincinos. Guvernul american nu l-a sprijinit niciodată”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adrian Zuckerman, fostul ambasador al SUA la București, a spus despre George Simion că este un „mincinos”, deoarece „guvernul american nu l-a sprijinit niciodată”, iar liderul AUR, împreună cu Georgescu, au apelat la firme de lobby din America pentru a-și promova imaginea.

Adrian Zuckerman/FOTO: Mediafax
Adrian Zuckerman/FOTO: Mediafax

Simion e un mincinos! Guvernul american nu l-a sprijinit niciodată”, a afirmat tranșant fostul ambasador în emisiunea moderată de Denise Rifai, marți.

De asemenea, a spus despre Simion și Georgescu, foști candidați la prezidențiale, că au apelat la firme de lobby din America pentru a-și promova imaginea în rândul oficialilor americani și în diaspora, dar fără ca acest efort să fi fost validat de autoritățile din SUA.

„Dar nu, eu nu văd ca domnul Simion să fie un președinte trumpist. Mulți au spus că MAGA a pierdut. MAGA nu a pierdut, e ceva unic pentru politica domestică americană. Nu există așa ceva. Doar pentru că Simion spune că el e MAGA, nu înseamnă lucrul ăsta. Guvernul american nu l-a sprijinit niciodată”, a subliniat diplomatul.

Fostul Ambasador a vorbit și despre influența propagandei ruse și a influencerilor internaționali, care ar fi promovat mesaje anti-occidentale.

„Simion e un mincinos care continuă să spună tot felul de lucruri, fiind sprijinit de oameni plătiți, care nu sunt la curent cu istoria lui Simion sau lui Georgescu”, a adăugat fostul ambasador.

„Simion a făcut prin lobby-iștii lui, a spus o poveste foarte bună, dar nu adevărată, că președintele Dan, candidatul atunci, era soroșist, era marxist, era globalist, nu e adevărat lucrul ăsta”, a punctat Zuckerman.

În schimb, fostul ambasador a avut cuvinte de apreciere la adresa lui Nicușor Dan, actualul președinte, pe care îl consideră un aliat natural al SUA și un politician cu viziuni conservatoare compatibile cu cele ale administrației Trump.

Înainte de al doilea tur al alegerilor prezidențiale, șapte foști ambasadori ai SUA, Alfred Moses, James Rosapepe, Michael Guest, Nicholas Taubman, Mark Gitenstein, Hans G. Klemm și Adrian Zuckerman, au avertizat într-o scrisoare comună, că dacă va fi ales un președinte pro-Putin, apărarea și sprijinul economic al Statelor Unite riscă să fie afectate drastic.

„Prietenilor noştri români,

Subsemnaţii – foști ambasadori ai Statelor Unite în România, republicani și democrați, din timpul administrației Clinton până la administrația Trump, adresăm acest mesaj nu în calitate de reprezentanți oficiali ai Guvernului SUA, nici în vreo altă calitate profesională,ci în calitate de cetățeni americani care și-au dedicat ani din viața și reputația lor pentru a-i ajuta pe americani și pe români să se ajute reciproc. Nutrim o afecțiune profundă pentru România și un angajament neclintit față de o alianță transatlantică puternică între Europa și Statele Unite, România fiind un bastion de importanță critică pentru securitatea și libertatea ambelor noastre țări”, au transmis aceștia.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite