Familia socialiştilor europeni a „îngheţat“ relaţiile cu PSD. Partidul român riscă să fie exclus din PES

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni (PES), Serghei Stanişev, a transmis miercuri un comunicat în care explică că „liderii PES consideră îngheţate relaţiile cu PSD” şi că în luna iunie se vor organiza discuţii privind apartenenţa PSD la familia socialiştilor europeni.

Stanişev explică că până când guvernul României îşi va clarifica angajamentul faţă de statul de drept şi va urma recomandările Comisiei Europene, PES va considera îngheţate relaţiile cu PSD.

Totodată, PES mai anunţă că nu va mai organiza niciun eveniment în colaborare cu PSD până la evaluarea din iunie.

Decizia PES vine în condextul în care familia europeană a socialiştilor a fost criticată de PPE, care la rândul ei a suspendat FIDESZ, partidul premierului Viktor Orban. Nici Tăriceanu nu scapă de probleme, întrucât liderul ALDE european, Guy Verhofstadt, a anunţat pe 3 aprilie că a început procedurile pentru excluderea partidului condus de Călin-Popescu Tăriceanu din familia europeană.

„În timpul întâlnirii PES, Serghei Stanishev a subliniat din nou îngrijorările continue ale PES faţă de respectarea statului de drept în România. El i-a informat pe prim-miniştrii, comisarii europeni şi liderii partidelor că până în momentul în care Guvernul României nu îşi clarifică angajamentul faţă de respectarea statului de drept şi nu urmează recomandările Comisiei Europene, conducerea PES consideră îngheţate relatiile cu PSD, în aşteptarea unei discuţii formale la următoarea reuniune a preşedinţiei PES din iunie, în care va fi discutată apartenenţa PSD în PES. El a conchis spunând că PES nu va mai organiza niciun eveniment cu PSD până atunci”, se arată în comunicatul socialiştilor europeni.

Vezi şi: Încă un membru din familia socialistă europeană cere excluderea PSD

Liderul ALDE din Parlamentul European pregăteşte excluderea partidului lui Tăriceanu din familia europeană

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite