"Eva" Muscă şi "Adi" Năstase, în vizită la CNSAS
0a-şi consulta propriile dosare. Mona Muscă a venit să frunzărească paginile propriului dosar, după ce, înainte de a intra în sediul CNSAS, a negat vehement posibilitatea să fi făcut poliţie
a-şi consulta propriile dosare. Mona Muscă a venit să frunzărească paginile propriului dosar, după ce, înainte de a intra în sediul CNSAS, a negat vehement posibilitatea să fi făcut poliţie politică.
Ea s-a repezit, ieri, tocmai de la Harghita la Bucureşti, pentru a-şi citi dosarul de la CNSAS. "Nu am făcut nici măcar o secundă în viaţa mea poliţie politică. Am venit val-vârtej pentru că nu mi se pare normal să mă las împroşcată cu noroi şi, în acelaşi timp, să las opinia publică să fie manipulată", a explicat deputata PNL. Mona Muscă a sugerat că toată vânzoleala mediatică din jurul ei ar avea implicaţii politice. "Probabil că în politică dacă nu faci parte dintr-o gaşcă politică, dacă stai într-un apartament de trei camere într-un bloc, dacă nu vei fi făcut parte din niciun consiliu de administraţie sau dintr-o gaşcă economică sau de altă natură şi dacă şi mai eşti un om care are curajul să spună de fiecare dată ceea ce gândeşte, probabil că devii destul de incomodă pentru destulă lume sau poate sunt alte scandaluri de acoperit", a apreciat Muscă. Ea a promis că va face publice toate informaţiile pe care le va găsi în dosarele de la CNSAS. Deputata PNL a declarat după ce a ieşit de la CNSAS că în dosar nu figurează numele de cod "Eva". Astăzi, Muscă va ţine o conferinţă de presă.
Năstase - şocat
"M-au şocat, am avut impresia că eram unul dintre cei mai mari duşmani ai poporului", a declarat Năstase după vizita la CNSAS, subliniind amploarea operaţiunii de urmărire la care a fost supus el şi soţia sa. Potrivit deputatului PSD, Securitatea l-ar fi urmărit în perioada septembrie-decembrie '89 datorită legăturilor pe care, în calitate de deţinător al catedrei de Drept Internaţional, le avea cu diferiţi specialişti din străinătate. Năstase a afirmat că dosarele conţin şi transcrieri ale unor convorbiri pe care el le-ar fi purtat cu diferite persoane străine, multe dintre ele ţinând de ambasadele unor ţări membre NATO, la acea vreme. Operaţiunea de urmărire ar fi constat în infiltrări de persoane, atât în preajma familiei sale, cât şi în mediul profesional în care activa atât el, cât şi soţia sa. "Primul dosar este un dosar de şapte pagini, ce cuprinde planul operativ, măsurile, termenele, responsabilităţile, unde să meargă ofiţerii şi care direcţii să se ocupe. Al doilea dosar de aproape o sută de pagini este un dosar tehnic-operativ ce conţine transcrieri cu rezultatele operaţiunii", a precizat Năstase. Trecut în baza Securităţii cu numele de cod "Adi", Năstase şi-a exprimat îngrijorarea faţă de posibilele consecinţe ale acestei operaţiuni. "Unele din planurile de măsuri trebuiau finalizate până la 30 decembrie '89. Nu ştiu ce s-ar fi întâmplat dacă aceste măsuri ar fi continuat şi după acea dată, şi dacă Revoluţia nu ar fi avut loc", a spus Năstase care, cu acest prilej, a negat din nou că ar fi fost informator al Securităţii.























































