Europarlamentarul care a comparat România cu „Vestul Sălbatic” își regretă cuvintele

0
0

Europarlamentarul care a comparat România cu „Vestul Sălbatic” a transmis transmis că regretă afirmațiile făcute.

  „Am rănit foarte mulți români cu afirmația mea și sunt recunoscător pentru că am fost invitat în România de către parlamentarul român Natalia Intotero, care mi-a oferit ocazia să-mi creez o imagine proprie. Trebuie să spun că am întâlnit oameni incredibili de binevoitori și primitori”, a spus eurodeputatul german în mesajul transmis românilor.

Guido Reil, europarlamentar al Germaniei, a cerut scuze poporului român într-un mesaj video publicat parlamentarul român, Natalia Intotero. 

Eurodeputatul și-a cerut iertare pentru afirmațiile la adresa românilor FOTO EPA EFE
Eurodeputatul și-a cerut iertare pentru afirmațiile la adresa românilor FOTO EPA EFE

Eurodeputatul a arătat că în discursul pe care l-a ținut în octombrie, în Parlamentul European, cu privire la aderarea României și a Bulgariei în spațiul Schengen, a „rănit foarte mulți români”. „La momentul acela mi-am justificat părerea bazându-mă pe experiența mea personală cu românii din orașul meu natal din Germania, Ruhrgebiet. Români care în mare parte aparțin populației de etnie romă”, a mai explicat euroalesul Germaniei. 

  „Sunt recunoscător pentru că am fost invitat în România de către parlamentarul român Natalia Intotero, care mi-a oferit ocazia să-mi creez o imagine proprie. Trebuie să spun că am întâlnit oameni incredibili de binevoitori și primitori. Oameni care sunt săraci, mai săraci decât cei din Germania. Dar oameni care sunt totuși bogați, pentru că sunt mândri. O mândrie pe care mulți germani au pierdut-o. Oameni care sunt mândri de povestea lor. Mândri de cultura lor, mândri de țara lor. O țară care este una cu biserica ei. O țară care construiește biserici noi. Oameni care își iubesc familia - familia clasică. Toate acestea sunt lucruri pe care și eu le iubesc și pentru care am un respect deosebit”, a mai spus Guido Reil. 

Europarlamentarul german a fost în România, într-o vizită în județul Hunedoara, la invitația fostului ministru Natalia Intotero. „Vreau să vă spun din toată inima că doresc să îmi cer iertare poporului român, mândrului popor român”, a transmis Guido Reil în urma vizitei din România. 

Opoziție înverșunată a Austriei față de aderarea României la Schengen 

  Șeful portofoliului de Interne al Guvernului de la Viena, Gerhard Karner, a anunţat înaintea reuniunii JAI unde urmează să fie dat votul privind aderarea României, Bulgariei și a Croației la spațiul Schengen, că Austria își menține poziția de opozant. 

Guvernul de la Viena rămâne singurul opozant față de România, în ciuda pozițiilor oficialilor europeni de la cel mai înalt nivel și a negocierilor purtate până în ultima clipă, poziție pe care Executivul austriac a omis să o expună până de curând. 

În același timp, liderii Executivului de la București sunt gata să apeleze la toate căile diplomatice și politice pentru a opri opoziția Austriei. 

  În același timp, ministrul Afacerilor Interne a subliniat, înainte de ultimele negocieri și votul din Consiliul JAI, că România va cere aderarea la Schengen și e dispusă să ajungă la un compromis pentru atingerea obiectivului.

Astfel, privind opoziția exprimată de Austria, dar și cea a olandezilor față de aderarea Bulagariei, ultimele scenarii prevăd o aderare pentru România în primăvara anului viitor, urmând ca Bulgaria să adere mai târziu, aceasta fiind și oferta făcută de cancelarul austriac în timpul negocierilor. 

Politică


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri