Eurodeputat român, denunțat pentru „discurs de ură” rasist, sexist și transfob

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un trio de parlamentari UE cer o investigație imediată pentru a se stabili dacă alți trei colegi europarlamentari au avut un discurs instigator la ură, în timpul unei dezbateri despre drepturile femeilor din Parlamentul European, ce a avut loc marți.

Parlamentul European FOTO Profimedia
Parlamentul European FOTO Profimedia

Europarlamentarii Anders Vistisen, Isabella Adinolfi și Cristian Terheș „au dat declarații despre care credem că ar constitui un discurs instigator la ură”, se arată în conținutul unei scrisori a celor trei, către președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, văzută de POLITICO.

Europarlamentarii Malin Björk, Evin Incir și Samira Rafaela au susținut, în scrisoare, faptul că ai lor colegi au încălcat regulile Parlamentului privind limbajul ofensator în timpul unei dezbateri, care avea drept temă ratificarea Convenției de la Istanbul din 2011 împotriva violenței de gen. Ei i-au cerut Robertei Metsola să investigheze cazul.

Toți trei am reacționat verbal față spusele lor, din timpul dezbaterii. Dar este convingerea noastră fermă că Parlamentul European însuși trebuie să pună piciorul în prag și să arate că nu tolerează acest tip de discurs instigator la ură în camera sa”, au scris parlamentarii UE.

Singurul lucru pe care îl poate face președintele este să le sancționeze diurnele, însă cel mai important lucru, desigur, este să le spună au întrecut limita”, a declarat europarlamentarul de stânga Björk pentru POLITICO.

Un purtător de cuvânt al președintelui Metsola a confirmat că a primit scrisoarea.

O vom analiza împreună cu serviciile plenare și cu vicepreședintele care le prezida, la momentul respectiv”, a adăugat acesta.

„Discursul de ură”

Europarlamentarii de dreapta au adoptat poziții scandaloase, de război cultural, la dezbaterea Parlamentului de marți.

În discursul său, Anders Vistisen – un europarlamentar de extremă dreaptă al Partidului Popular Danez din grupul Identitate și Democrație – a acuzat influența islamului pentru violența împotriva femeilor din țara sa, părând să-i acuze pe musulmani de „multe exemple de crimă și viol.”

Europarlamentarul grupului Renew Europe, Samira Rafaela, care este o femeie de culoare și una dintre autorii scrisorii, a reacționat imediat.

Acest tip de discurs poate stimula agresivitatea și atacurile față de oameni, de exemplu față de migranți”, a spus ea.

Rafaela a îndemnat-o pe vicepreședinta Parlamentului, Heidi Hautala, care conducea dezbaterea, „să examineze această chestiune”. Hautala a răspuns că „s-ar putea face referire la o regulă internă privind conduita respectuoasă a eurodeputaților și prejudiciul reputației aduse Parlamentului”.

Autorii scrisorii au susținut că remarcile lui Vistisen au fost un „exemplu clar de discurs instigator la ură” bazat pe etnie și religie.

Într-un e-mail către POLITICO, Vistisen și-a apărat discursul ca fiind „bazat pe fapte” și a spus că îl va „prezenta cu plăcere” președintelui Metsola.

Nu am auzit nimic oficial din partea administrației Parlamentului European și nici a președintelui”, a scris el.

Isabella Adinolfi, europarlamentar al Forza Italia, în grupul Partidului Popular European, a vorbit în plen, în cadrul aceleiași dezbateri, despre agresiunea sexuală a italienilor de către pakistanezi, bengalezi, marocani sau „imigranți africani”.

Adinolfi cataloghează violența împotriva femeilor ca un fenomen care există exclusiv în culturile „străine”, spre deosebire de propria ei cultură „italiană” sau „europeană”, chiar dacă știm că violența există în toate țările din jurul lumii”, se arată în scrisoare.

Este îngrozitor faptul parlamentarii din extrema-dreapta sunt atât de ipocriți încît singura dată când pretind că le pasă de drepturile femeilor este atunci când se pot folosi de ele pentru a ataca minoritățile”, a adăugat Björk, pentru POLITICO

Violența și fanatismul manifestate de acești colegi nu fac decât să dăuneze Europei”, a declarat Adinolfi, pentru sursa citată.

Cristian Terheș, un europarlamentar român, a descris femeile transgender drept „bărbați pervertiți”. El a spus că recunoașterea legală a existenței femeilor transgender este „cea mai mare amenințare pentru femei” și a făcut o paralelă între bărbații care se identifică drept femei și bărbații care se identifică ca mașini.

Scrisoarea către Metsola a afirmat că acest lucru a fost „direct transfob și constituie un discurs instigator la ură pe baza sexului și a orientării sexuale”.

Terheș a spus că nu a primit o copie a scrisorii.

Orice lege care permite unui bărbat să fie recunoscut ca femeie, doar pentru că el susține acest lucru, este o amenințare gravă și o formă de violență pentru femei. Mă voi ridica, cu bucurie, pentru a proteja adevărul și femeile de această formă severă de violență promovată de ideologia de gen agresivă, a adăugat el.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite