După Prigoană, și Paleologu vrea legalizarea prostituției: "Mi-aş asuma o astfel de iniţiativă"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul PDL Theodor Paleologu, candidat pentru un nou mandat, a declarat, la Gândul Live, că şi-ar asuma o iniţiativă legislativă privind legalizarea prostituţiei, precizând că este vorba de "o abordare realistă pentru a limita nişte rele foarte mari: tirania proxeneţilor şi pericolele medicale".

"Eventual mi-aş asuma o asemenea iniţativă legislativă, cel mai sănătos e să discuţi cu cărţile pe masă. Dar noi facem politica struţului pe această temă, ne pretindem mari moralişti, când realitatea e foarte urâtă. Prostituţia e cât se poate de prezentă pe străzi, iar forma în care se prezintă e hidoasă", a declarat marți, la Gândul Live, democrat-liberalul.

"Aceste femei sunt sclavele proxeneţilor şi nu beneficiază de control medical. Ce înseamnă, de fapt, legalizarea prostituţiei? În viziunea mea, este vorba despre o abordare realistă pentru a limita nişte rele foarte mari: tirania proxeneţilor şi pericolele medicale", a mai spus fostul ministru al Culturii.

Senatorii români, reticienți la inițiativele democrat-liberalilor

În luna martie a anului trecut, senatorii au respins un proiect de lege inițiat de deputatul, pe atunci PDL, Silviu Prigoană care viza legalizarea prostituției.

Inițiativa legislativă a lui Prigoană presupunea posibilitatea exercitării activităţilor sexuale, introducerea în nomenclatorul ocupaţiilor a practicii prostituţiei, autorizarea locurilor în care se pot desfăşura serviciile, întocmirea evidenţei prestatorilor, precum şi stipularea normelor de igienă şi de autorizare.

Deși au declarat că sunt familiarizați cu subiectul, iar "fenomenul nu poate fi ignorat", senatorii s-au declarat împotriva proiectului.

Mai mult, Orest Onofrei, la acea vreme coleg cu Prigoană, a spus că recunoaşterea fenomenului nu echivalează cu nevoia de legalizare a acestuia. "Există şi corupţia şi furtul, aşa cum iniţiatorul ne anunţă că există prostituţia. Atunci înseamnă că trebuie să facem o flotare logică şi să legalizăm şi furtul şi corupţia? Dacă iniţiatorul ne-a dovedit că poate face bani din gunoaie, nu cred că se pot face bani şi din gunoaiele morale", spunea Onofrei la acea vreme.

Prigoană: "Avem o jenă comunistă să vorbim despre sex"

După ce și Camera Deputaților a respins inițiativa sa îndrăzneață, Silviu Prigoană și-a criticat colegii, spunând că au acționat ”din ipocrizie”. "Acum, la noi, va fi legală prostituţia, dar nu are cadru de legalizare, adică, dacă te prostituezi sau treci strada prin loc nemarcat, primeşti 50 de lei amendă. Ei au respins proiectul de reglementare din cauza unei ipocrizii, care ne caracterizează ca popor", a explicat Silviu Prigoană. El crede că poporul român are "o jenă comunistă" în a nu vorbi despre sex.

"Adică, noi nu discutăm despre sex, noi avem copile de 10 ani însărcinate pentru că avem o jenă comunistă, de sex nu se discută, e un lucru sfânt sexul, cu toate că sexul este un lucru normal şi lumea nu înţelege că sexul nu este folosit pentru reproducere, în general este pentru plăcere, are şi alte funcţii, la dereglarea hormonală. Şi, pentru că colegii mei sunt reglaţi hormonal în fiecare seară, ei nu înţeleg că asta trebuia făcută într-un cadru de reglementare", a adăugat Prigoană.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite