Drulă: În zona de autostrăzi există monopoluri conectate la partid / El face referire şi la primari PNL / DNA a cerut ministerului „foarte multe documente”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Inquam Photos / Arhiva
Foto Inquam Photos / Arhiva

Fostul ministru al Transporturilor Cătălin Drulă susţine că există zone care au conexiuni cu acest domeniu în care sunt monopoluri ce au legătură cu lumea politică.

„În zona de balastiere de exemplu, acele materiale care se folosesc în corpul de umplutură al autostrăzilor, e o întreagă reţea clientelară politică în jur care, prin primarii pe care îi are - spre exemplu la autostrada din zona de sud a Bucureştiului sunt primarii PNL în acest caz - întârzie avize, pun diverse piedici, trimit controale şi aşa mai departe, pentru că nu se cumpără de unde trebuie. Am anumite indicii, ştiu că au şi alte organe ale statului aceste informaţii şi le pot valorifica”, a declarat fostul ministru.

„M-a surprins şi am rămas un pic şocat, la un moment dat. Câte discuţii am avut, mai ales cu cei din PNL, care mi-au cerut întrevederi şi voiau să ne vedem şi erau despre oameni. La un punct,  nu mi s-a părut un pattern, după care mi-am dat seama că se întâmplă şi foarte puţine discuţii erau despre politici publice, despre proiecte. Întreaga zumzăială politică se învârte în jurul unor oameni: cine e director la un spital care e în subordinea ministerului, cine e la o instituie de-asta unde procurorii DNA, din ce am citit şi eu în presă, au descoperit că s-au cumpărat cu un an înainte, în 2020, patru vapoare care costau 50 de milioane de lei, sau atât s-a plătit la producător, cu o sută. Deci 50 de milioane se înţelege că este paraîndărătul, peste, o sumă enormă dacă ne gândim la ce se poate face cu ea. (...) În zona de balastiere de exemplu, acele materiale care se folosesc în corpul de umplutură al autostrăzilor, o întreagă reţea clientelară politică în jur care, prin primarii pe care îi are - spre exemplu la autostrada din zona de sud a Bucureştiului sunt primarii PNL în acest caz – întârzie avize, pun diverse piedici, trimit controale şi aşa mai departe pentru că nu se cumpără de unde trebuie. Am anumite indicii, ştiu că au şi alte organe ale statului aceste informaţii şi le pot valorifica, nu e treaba mea, eu nu sunt poliţist, nu sunt procuror”, a afirmat Cătălin Drulă într-o emisiune difuzată duminică de Digi 24.

Acesta a catalogat drept „secretul lui Polichinelle faptul că în zona de autostrăzi şi de materiale de construcţii există monopoluri conectate la partid”.

Cătălin Drulă mai spune că şeful Inspectoratului de Stat pentru Controlul in Transportul Rutier (ISCTR), pe care l-a găsit în funcţie, a fost schimbat zilele trecute, deşi „a făcut controale pe bune ale greutăţii camioanelor”.

„A găsit, din 1000 de camioane cântărite, 600 aveau depăşiri grave. Ce s-a întâmplat este - şi am semnalul ăsta de la cei care folosesc serviciile transportatorilor, constructori de autostrăzi şamd – s-a normalizat piaţa, adică a trebuit să plăteşti două transporturi în loc de unu, s-a plătit preţul real. Există totdeauna un cost al corupţiei. (...) Omul ăsta a fost înlăturat din funcţie. Se ştie că sunt vânate aceste poziţii – şefii acestor instituţii, că vorbim de ISCTR, la nivel de judeţ, la nivel de regiune, sunt vânate de politicieni pentru că politicieni au firme de transport şamd”, a adăugat Drulă.

Fostul ministru a precizat că în acest an DNA a cerut Ministerului Transporturilor „foarte multe documente” care au fost puse la dispoziţie.

Drulă a precizat că este nevoie de implicarea Ministerului Public în astfel de cazuri, însă în opinia sa aceasta nu este suficientă, reprezentantul USR considerând că schimbarea trebuie să vină de la politicieni, de la vârful statului român.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite