Dragnea, pentru românii nemulţumiţi de preţul roşiilor: Decât să cumpăr zece roşii, mai degrabă cumpăr cinci şi mă simt bine
0Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri în cadrul vizitei la Topoloveni că a vorbit cu Guvernul astfel încât săptămâna viitoare să modifice OUG 114 pentru ca primarii să poată face depozite pentru produsele agroalimentare. Totodată, întrebat de preţul roşiilor, liderul social-democrat a explicat că acestea vor fi mai ieftine anul viitor şi le-a cerut românilor supăraţi să cumpere mai puţin.
„A mai apărut o problemă, pentru că producţia mărindu-se, oamenii au spus ajutaţi-ne şi cu comercializarea dar şi cu depozitarea. Ieri am vorbit la Guvern. Săptămâna viitoare o să se modifice OUG 114 să dea posibilitatea primarilor ca prin Fondul de Dezvoltare şi Investiţii nou înfiinţat să poată să ia bani să facă depozite pentru produse agroalimentare. Domnilor primari, doar să mergeţi la Bucureşti, luaţi banii şi faceţi aceste depozite", a declarat Liviu Dragnea.
Acesta din urmă şi-a continuat seria de atacuri împotriva străinilor şi a multinaţionalelor, afirmând că cei din afara ţării sunt invidioşi pe creşterea economică a ţării şi că şi-ar dori „ca potenţialul României să nu folosească României”.
În privinţa scumpirii roşiilor româneşti, preşedintele PSD a explicat că acestea vor fi mai ieftine anul viitor şi le-a cerut românilor nemulţumiţi de preţuri să cumpere mai puţin. „Decât să cumpăr zece roşii, mai bine cumpăr cinci roşii şi mă simt şi bine”, a explicat Dragnea, citat de Digi24.
O explicaţie asemănătoare a avut şi ministrul Agriculturii, Petre Daea, care întrebat despre preţul mare al cartofilor, a declarat că preţul vine din faptul că sunt cartofi de anul trecut şi există costuri de depozitare, el referindu-se apoi la roşii, dar şi la faptul că la Bruxelles piaţa este de trei ori mai scumpă decât în România.
„Cartoful este de anul trecut, s-a recoltat anul trecut, fermierii i-au ţinut în depozite cu temperatură controlată aproape un an de zile ca să-l aducă pe masa consumatorului pe tot timpul anului. Acestea sunt costuri suplimentare care se regăsesc în acest preţ, este normal, este firesc, şi dacă luaţi analiza preţurilor din ultimii ani, o să vedeţi aceeaşi tendinţă şi acelaşi comportament pe piaţă. (...) Am văzut preţurile la Bruxelles, de fiecare dată când mă duc la Bruxelles şi în alte ţări străine mă duc să văd care este piaţa, şi acolo este de trei ori mai scumpă decât în România. Bine, puteţi să-mi spuneţi că-s veniturile altele, dar produsele sunt aceleaşi, iar gustul tomatelor româneşti şi valoarea lor este extraordinară", a explicat Daea.