Dictatorul C.V. Tudor elimina pe oricine nu face ca el
Deputatul Valentin Vasilescu, dat afara din PRM, fiindca nu e de acord cu convertirea de fatada a sefului sau
Schimbarea de macaz a lui C.V. Tudor in relatia cu evreii starneste nemultumiri si face victime chiar printre membrii PRM. Volta pe care a facut-o seful peremist prin declaratia conform careia Romania este vinovata de moartea a 400.000 de evrei, sub regimul lui Ion Antonescu, a provocat revolta deputatului Valentin Vasilescu, fost inculpat in dosarul "Tigareta II". Acesta a produs, joi, o scrisoare deschisa, in care sustinea ca scuzele pentru Holocaust il reprezinta doar pe C.V. Tudor, fara sa-i angajeze pe ceilalti componenti ai partidului. "Cei aproximativ 250.000 de membri au avut doar de suportat consecintele declaratiilor agresive facute personal de dl. senator in trecut, declaratii pe care acum chiar domnia sa le recunoaste ca fiind antisemite. Ma bucura faptul ca dl. senator va interzice pe viitor oricarui membru PRM sa faca declaratii antisemite, intrucat numai domnia sa a rostit, in numele PRM, astfel de declaratii. Si, daca va fi capabil sa se autocenzureze, va disparea si eticheta de extremist si antisemit de pe blazonul PRM", scria, cu ironie, Vasilescu, acuzandu-l pe C.V. Tudor de abandonarea "doctrinei nationale" , "de dragul culpabilizarii poporului roman". Reactia liderului peremist nu s-a lasat asteptata. Ieri la pranz, un comunicat al partidului, redactat in stilul "pamfletelor" la care C.V. Tudor apeleaza pentru a arunca laturi in capetele adversarilor, anunta excluderea lui Vasilescu din PRM. Deputatul era tratat drept suferind psihic, cu atitudini care "frizeaza paranoia", lansator de "acuzatii delirante", pe care seful PRM "l-a scos din puscarie si l-a trimis in Parlament". Autorul comunicatului (cel mai probabil, C.V. Tudor insusi) evita sa raspunda invinuirii de abandonare a doctrinei peremiste, dar il ataca pe rebel in alte directii: redeschiderea de catre PNA a dosarului "Tigareta II", ceea ce l-ar fi determinat pe Vasilescu sa joace dupa cum ii canta Puterea, precum si intrarea acestuia in "criza preelectorala" de cautare a unui loc pe listele oricarui partid. Tipic pentru C.V. Tudor (care doar ce s-a jurat ca i-a dat Providenta "o inima noua"), nu este uitat nici planul vietii personale a deputatului, pus la zid pentru ca si-ar fi parasit de un an nevasta si copilul minor (!). Valentin Vasilescu a primit cu relaxare excluderea din PRM. "Au dat-o in mangeala, ca sa folosesc limbajul lor. Eu n-am facut decat sa le atrag atentia ca, acceptand culpabilizarea romanilor pentru moartea a 400.000 de evrei, schimba doctrina cu 180 de grade si intra intr-o fundatura. Nefiind capabili sa raspunda la chestia asta, ma ataca cu practici securiste, inventand minciuni sfruntate pe seama mea si a familiei mele. Sunt niste oportunisti", spune deputatul. "M-a scos din puscarie? Nici vorba, eu iesisem din arest in 1998, poate au uitat ca alegerile au fost in 2000. Povestile cu "Tigareta II" si Puterea actuala care ma santajeaza sunt basme. Mai bine sa spuna cum mi s-a opus deputata Buruiana atunci cand am cerut interceptarile de la SRI in acest scandal", contracareaza Vasilescu atacurile fostilor sai colegi, "deviationisti de la doctrina nationala".





















































