Diana Șoșoacă se află în America. „Urmează să mă întâlnesc cu vicepreședintele Vance”
0Lidera SOS Diana Șoșoacă a anunțat că se află în Statele Unite ale Americii, unde va avea o serie de întâlniri foarte importante.

Europarlamentarul Diana Șoșoacă, lidera SOS România, se află în Statele Unite ale Americii, unde, spune ea, urmează să se vadă cu mai mulți oficiali. Șoșoacă a declarat la un post de televiziune că va fi primită de vicepreședintele SUA, JD Vance, dar și alți oficiali americani pe temele importante ale momentului, ea invocând influența SUA și RUSIA asupra României.
”România nu mai este independentă, este normal să există influență americană pentru că SUA are 13 baze în România, este normal că există și influența rusească, că doar Rusia nu poate să-și piardă controlul. Pentru România nu a mai făcut nimeni politică externă. Dacă nu aș fi fost eu România nu mai era pe harta lumii. Se pregătește un guvern al suveraniștilor și de aceea SOS și AUR suntem aici, în America”, a spus Șoșoacă.
Lidera SOS spune că o să mai facă și alte vizite, ”pentru că negocierile pentru România nu pot fi lăsate la mâna lui Hurezeazu și Viktor Orban, care a negociat în SUA și a cerut Transilvania. Voi merge peste tot unde este necesar pentru a pleda cauza României. Vreau să fac România mare din nou. Eu voi fi președintele României Mari. America și Rusia au împărtit România în sferă de influență și nimic nu se va face fără un acord”, a spus Diana Șoșoacă în declarația făcute la televizor.
Ea a mai spus că Ucraina este un stat artificial și că Volodimir Zelenski este un trădător al poporului său și nu va scăpa, oriunde va fugi.