Diaconescu, favoritul PDL pentru MAE: "Trebuie să-şi primească şi UNPR partea"

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorul Cristian Diaconescu (UNPR) a rămas preferatul democrat-liberalilor pentru şefia Ministerului de Externe, potrivit unor surse. Coaliţia va anunţa însă, cel mai probabil, mâine numele viitorului ministru de Externe, după o nouă serie de consultări în coaliţie, discuţiile urmând să fie demarate chiar din această seară. Aceasta a fost concluzia şedinţei convocate în această seară la sediul central al PDL.

"Am fost toţi de acord să facem acest compromis, să dăm UNPR acest post. Sigur că ne-am fi dorit şi noi ca funcţia să rămână la PDL, dar trebuie să ţinem cont că UNPR are o forţă în creştere, are mulţi parlamentari. Am zis să aibă şi ei două ministere, aşa cum şi UDMR şi-a primit partea. În plus, Diaconescu este mai mult tehnocrat", a explicat unul dintre liderii PDL concluziile discuţiei din această seară de la sediul central al partidului.

După reuniune, purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat ca cei prezenţi nu au abordat în întâlnire subiectul legat de o eventuală demisie a premierului Emil Boc. Referindu-se la înlocuirea de la Externe, Voinescu a mai spus că, pentru schimbarea punctuală a miniştrilor, nu este nevoie de Parlament. "Aceasta este marea noastră problemă acum, suntem cam la limită cu această numire pe care nu am vrea s-o trecem prin Parlament, ea schimbă, totuşi, configuraţia politica. Cautăm soluţii", a arătat unul dintre democrat-liberalii care au participat la sedinţa PDL.

Reuniunea PDL a fost convocată pentru ora 20.00 si a venit dupa ce Teodor Baconschi a fost revocat din funcţia de ministru al Afacerilor Externe, pentru declaraţiile susţinute de acesta la adresa protestatarilor, a anunţat, luni, în Parlament premierul Emil Boc. "Vreau de asemenea să ştiţi că, pe această linie, am luat decizia de revocare din funcţie a ministrului Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, şi am înaintat preşedintelui României propunerea de revocare din funcţie pentru declaraţiile făcute", a spus Boc, la tribuna Parlamentului.

Lazaroiu îl plânge pe Facebook pe "Doru"

Fostul consilier prezidenţial, Sebastian Lazaroiu, a scris pe Facebook săptămâna trecută că, pe termen scurt, protestele din stradă se pot rezolva prin căderea unui cap".

"Aveam pe cineva în minte. Dar, ca sa fiu sincer, nu era Doru Baconschi", a scris fostul ministru al Muncii, păstrând misterul în legatură cu "aşteptările"  sale. 

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite