Dezvăluiri despre Gabriel Oprea. Cum se purta generalul în Guvern: „Tu vrei să îţi rup picioarele?“
0Valentin Mircea, şeful Corpului de Control al Guvernului, face dezvăluiri despre comportamentul lui Gabriel Oprea din perioada în care era vicepremier.
„Azi, la masă, la cantina de la Guvern, am avut ocazia să aflu câteva crâmpeie din comportamentul gheneralului Oprea, pe vremea când făcea pe vice prim-ministrul. Insulte, aroganţă, ameninţarea celor care nu făceau ce vroia el («tu vrei să îţi rup picioarele?»), umilirea tuturor (când intra în sala de şedinţe de guvern, toţi cei din aparatul de lucru şi secretariat trebuiau să se ridice în picioare, în momentul în care trecea «măreţul» pe lângă ei), folosirea personalului pentru îndeplinirea unor sarcini personale (cumpărături etc). La noi în Oltenia există o vorbă: «s-a urcat scoafa în copac şi acum se crede privighetoare»“, a scris Valentin Mircea pe Facebook.
Gabriel Oprea i-a cerut vineri şefului Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, ca cererea DNA de efectuare a urmării penale, pentru ucidere din culpă, în cazul Bogdan Gigină, să fie supusă încă o dată la vot. Însă Regulamentul Senatului nu prevede repetarea unui vot, fapt confirmat chiar de juriştii PSD. Dacă Oprea ar vrea să renunţe cu adevărat la imunitate, ar putea demisiona, în condiţiile în care mai are oricum doar două luni de man