Debarcarea şefului AEP, amânată pentru februarie 2022

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Mituleţu-Buică are zilele numărate la şefia AEP. FOTO Mediafax
Constantin Mituleţu-Buică are zilele numărate la şefia AEP. FOTO Mediafax

Coaliţia nu va discuta până în luna februarie demiterea şefului Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Constantin Mituleţu-Buică, trimis în judecată pentru infracţiuni de abuz în serviciu. Surse politice din Comisiile juridice de la Cameră şi Senat susţin că raportul privind demiterea acestuia va fi redactat în sesiunea următoare, cu toate că solicitarea BPR a fost transmisă din 10 decembrie, însă aleşii au intrat mai repede în vacanţă.

Formaţiunile Puterii au ales să nu urgenteze înlocuirea lui Constantin Mituleţu-Buică, deşi liberalii au susţinut acest lucru, în urma complicării situaţiei juridice a şefului AEP. Potrivit stenogramei Birourilor Permanente Reunite din 10 decembrie, Alina Gorghiu a fost cea mai virulentă privind schimbarea lui Mituleţu-Buică. „Această adresă a Parchetului ne arată următorul lucru: că preşedintele Autorităţii Electorale Permanente este inculpat, aşa cum scrie şi în adresă, pentru o multitudine de fapte de abuz în serviciu în formă continuată, vreo 14 fapte sau câte sunt, conform adresei, pentru că nu a respectat procedurile în vigoare şi legislaţia în vigoare atunci când a schimbat cu japca oameni, de pe funcţii din Autoritatea Electorală Permanentă. În opinia mea, nu putem să stăm cu un şef al Autorităţii Electorale Permanente inculpat şi cu toate problemele pe care le are, motiv pentru care vă propun cu toată responsabilitatea să vă gândiţi la procedura de schimbare a şefului AEP”, le-a transmis Gorghiu colegilor din conducerea Parlamentului, potrivit stenogramei făcute publică zilele acestea. De altfel, Alina Gorghiu a confirmat pentru „Adevărul” la câteva zile după discuţia din BPR că în prezent sunt „motive temeinice” pentru schimbarea şefului AEP, aşa cum cere legea.

Amânarea discuţiilor pentru schimbare are loc pentru a oferi un răgaz PSD să găsească un înlocuitor. Surse social-democrate au precizat pentru „Adevărul” că PSD nu va renunţa la această funcţie, acolo unde l-au impus prin vot la începutul lui 2019. Chiar dacă Mituleţu-Buică este perceput ca un apropiat al PSD, mai ales al Liei Olguţa Vasilescu, social-democraţii vor să se disocieze de problemele şefului AEP.

Venituri mai mari ca ale primului om în stat

Leafa de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente este destul de consistentă, în condiţiile în care doar indemnizaţia lunară netă este de 12.700 de lei, potrivit ultimei declaraţii de avere, depusă pentru anul fiscal 2020. Însă, pe lângă aceasta, Constantin Mituleţu-Buică a mai primit o diurnă de 122.300 de lei, ceea ce înseamnă o medie lunară de peste 10.000 de lei. Nu în ultimul rând, pentru că 2020 a fost an electoral şi şeful AEP a fost în Biroul Electoral Central pentru locale şi parlamentare, Mituleţu-Buică şi-a întregit veniturile cu încă 40.000 de lei. Totalul veniturilor: 315.000 de lei.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite