Dăncilă are o broşă specială de campanie, pe care speră să o poarte fiecare român

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prezentă la Romexpo pentru a-şi lansa candidatura la alegerile prezidenţiale, preşedintele PSD Viorica Dăncilă a declarat că are o broşă specială pentru campanie.

„Este o broşă specială, se numeşte Inima românească, sper ca fiecare să poarte această broşă în campanie şi după, pentru că atunci când mergem pe un drum trebuie să avem o inimă românească", susţine ea.

Dăncilă a sosit puţin înainte de ora 11.00 la Romexpo şi a făcut o baie de mulţime, dând mâna cu oamenii care o aşteptau şi fotografiindu-se cu unii dintre ei.

Imagine indisponibilă

Ea a spus că îşi începe campania electorală cu dorinţa de a avea alături "cât mai mulţi români, echipa PSD şi fiecare care are o speranţă şi încredere că putem să mişcăm lucrurile în această ţară".

"Am demonstrat acest lucru ca prim-ministru, pot să mă uit în ochii fiecărui român, nu am luat nicio măsură împotriva românilor şi cred că pot demonstra aceeaşi detrminare şi aceeaşi luptă pentru România şi pentru români şi în calitate de preşedinte", a afirmat Dăncilă.

Viorica Dăncilă îşi lansează, sâmbătă, candidatura la alegerile prezidenţiale, evenimentul având loc la Romexpo.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite