Dan Barna: Paşaportul COVID nu va fi unul formal, ci o dovadă că persoana nu e un pericol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine Facebook
Imagine Facebook

Vicepremierul Dan Barna spune că în România se va folosi paşaportul de vaccinare, dar că acesta nu va fi un paşaport formal ci va reprezenta doar o dovadă că persoana care îl deţine „este sigură din punctul de vedere al riscului de a purta în mod activ boala”.

Barna a mai precizat că România va merge pe decizia unică stabilită în Uniunea Europeană în ce priveşte acest paşaport de vaccinare. 

„Conform poziţiei premierului, domnia sa a comunicat că nu consideră un paşaport de vaccinare ca fiind util în perioada următoare, dar lucrurile sunt mai complicate decât un paşaport în sensul de un ceva, un document, pentru că la nivelul întregii Europe, şi în România primim o hârtie când ne vaccinăm, care poate fi privită fix ca un paşaport de vaccinare, e o dovadă a vaccinării. Chestiunea nu e dacă ai sau nu ai un anumit document. Chestiunea e cum poţi să dovedeşti sau cum vom dovedi că nu mai suntem un pericol pentru comunitate”, spune vicepremieerl. 

Dan Barna a declarat că sunt mai multe variante luate în calcul de autortăţi.

„Aici sunt mai multe variante şi aici sunt mai multe variante – fie varianta numită paşaport de vaccinare, adică un document sau un cod QR pe telefon, de exemplu, prin care se confirmă că ai primit o doză în data de, sau două doze, fie ai un test negativ dacă e vorba de o perioadă foarte scurtă, fie vorbim de situaţia în care ai trecut prin boală şi ai un nivel de anticorpi ridicat care echivalează cu efectul unui vaccin. Aceste lucruri, pe măsură ce campania va progresa, vor deveni în mod firesc necesare şi utile Problema apare dacă statul dă o decizie şi spune „cine n-are paşaport nu mai poate să meargă la grădiniţă, şcoală, restaurant sau altundeva”. Atunci ar fi o problemă pentru că ar fi România vaccinaţilor cu România nevaccinaţilor. Aceasta este poziţia premierului, şi e o poziţie corectă, nu poţi să faci o astfel de separare”, a mai spus Barna.

Vicepremierul este ferm convins că dacă acest document va fi adoptat în Europa, el va fi implementat şi la noi în ţară, din motive practice.

„Dacă în toată Europa se va ajunge la un astfel de paşaport, dacă fi asumată la nivelul ţărilor europene, eu sunt foarte convins că şi România va merge în direcţia aceea nu datorită chestiunii de decizie politică, ci chestiunii foarte practice – vrei să călătoreşti? Poţi să stai în carantină sau poţi să ai această dovadă, stai câteva ore în aeroport şi mergi mai departe”, conchide Dan Barna, scrie Digi24.ro

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite