Cursă contracronometru pentru retragerea legii ANI
0Guvernul ar trebui să se mişte foarte rapid dacă nu doreşte ca proiectul legii ANI să ajungă pe masa senatorilor în forma ciuntită de Camera Deputaţilor. Potrivit Regulamentului fiecărei
Guvernul ar trebui să se mişte foarte rapid dacă nu doreşte ca proiectul legii ANI să ajungă pe masa senatorilor în forma ciuntită de Camera Deputaţilor.
Potrivit Regulamentului fiecărei Camere, în cazul în care proiectul sau propunerea legislativă a fost adoptată de una dintre Camere, retragerea nu mai poate fi cerută din momentul sesizării celeilalte Camere. Această prevedere lasă însă un răgaz extrem de scurt de acţiune guvernului care cochetează cu ideea retragerii proiectului ANI. Secretariatele celor două Camere au nevoie de câteva zile pentru a remite, respectiv, a înregistra notificarea că legea ANI a fost adoptată, intrând astfel în dezbaterea Senatului sesizat. "Procedural, un proiect de lege nu mai poate fi retras după ce a intrat pe ordinea de zi", a declarat ieri preşedintele Camerei, Bogdan Olteanu, luând act de intenţia guvernanţilor în materie. El a precizat că ministrul justiţiei, Monica Macovei, poate să facă acest lucru numai atunci când proiectul va fi trimis Senatului spre dezbatere.
Deputaţii au adoptat proiectul pe articole
Deputaţii au adoptat, ieri, pe articole, legea de înfiinţare a Agenţiei Naţionale de Integritate, păstrând în întregime forma rezultată din dezbaterile Comisiei juridice. Prevederile care dau ANI posibilitatea să cerceteze doar declaraţiile de avere ale demnitarilor, nu şi averile propriu-zise ale acestora şi îi interzic verificarea conflictelor de interese şi incompatibilităţile, au trecut fără nicio problemă, cu votul reprezentanţilor PC, UDMR, PSD şi PRM.
Aleşii nu au mai avut ocazia să discute amendamentele propuse, întrucât timpul alocat dezbaterilor generale a fost epuizat de săptămâna trecut, după cum a anunţat preşedintele forului, liberalul Bogdan Olteanu. Astfel, în mai puţin de o oră, textul legislativ criticat dur atât de liberali şi democraţi, cât şi de societatea civilă a trecut de plenul Camerei, fără ca puterea să mai poată opera vreo modificare.
Astăzi, deputaţii vor da votul final asupra actului normativ, urmând ca textul să fie trimis Senatului, Camera decizională în acest caz. Ministrul justiţiei, Monica Macovei, a anunţat că intenţionează să ceară guvernului să retragă proiectul din circuitul legislativ înainte ca senatorii să-l poată vota şi ei în forma ciuntită de deputaţi. (Marius Vulpe), (Bogdan Costache)























































