Cum se acuză politicienii români pe seama tragediei de la Caracal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Mediafax Alexandru Dobre
FOTO Mediafax Alexandru Dobre

În loc ca politicienii să găsească un fond comun în urma tragediei de la Caracal, aceştia au ales să se răfuiască din nou cu declaraţii şi acuze. Sâmbătă, liderul PLUS Dacian Cioloş i-a reamintit premierului că PSD „a masacrat legislaţia penală”. În conflict au intervenit apoi secretarul general al PSD, Mihai Fifor, care a spus despre Cioloş că este „ipocrit”, precum şi fostul preşedinte Traian Băsescu, care o acuză pe Dăncilă de „oportunism”.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat sâmbătă că analizează posibilitatea unui referendum pentru pedepse mai aspre pentru faptele de viol, pedofilie şi crimă. Cu toate astea, potrivit Constituţiei şi legii, referendumul naţional nu poate fi convocat decât de preşedinteţe ţării. Premierul a mai cerut apoi un raport la CSAT privind modul în care au acţionat instituţiile în cadrul tragediei de la Caracal.

Liderul PLUS Dacian Cioloş a comentat afirmaţiile preşedintelui PSD şi a precizat că „doamna Dăncilă a uitat că se află la guvernare”. Acesta adăugat că nu este nevoie de convocarea unui referendum, ci de întărirea legislaţiei, profesionalizarea instituţiilor, de competenţă şi de simplificarea procedurilor din instituţii, „adică de exact opusul a tot ceea ce face PSD de ani buni încoace”, adaugă preşedintele PLUS. Cioloş i-a acuzat apoi pe social-democraţi că au „masacrat legislaţia penală în favoarea infractorilor”, şi că acum ar putea „foarte simplus să o si repare. Lansarea ideii unui referendum arată că, de fapt, nu are de gând să facă acest lucru”, a conchis Cioloş.

Reacţia PSD nu s-a lăsat aşteptată, iar câteva minute mai târziu, secretarul general al partidului Mihai Fifor l-a numit pe Cioloş „ipocrit” şi „oportunist”. Acesta a afirmat că şi liderul PLUS putea modifica legislaţia  şi că nu a înţeles nimic din mesajul premierului. „Aici vorbim de un referendum naţional de consultare pentru introducerea unor măsuri radicale, cum ar fi pedeapsa cu închisoarea pe viaţă sau castrarea chimică pentru pedofili, violatori şi criminali. Vorbim de măsuri drastice, care să cureţe societatea românească de astfel de fapte monstruoase şi să nu permitem ca ceea ce s-a întâmplat la Olt să se repete vreodată”, a scris Mihai Fifor pe Facebook.

În conflict a intrat şi fostul preşedinte Traian Băsescu, care a acuzat-o pe Viorica Dăncilă că a „sărit repede pe valul oportunismului” şi i-a recomandat că nu ar trebui să „profite de un aşa necaz ca să facă un joc politic minor”. Acesta a comentat şi intenţia premierului de a iniţia un referendum pentru înăsprirea pedepselor pentru fapte grave şi a menţionat că România are deja un Cod penal „foarte sever” în momentul de faţă. Traian Băsescu a criticat apoi lipsa de grabă a premierului şi a preşedintelui Klaus Iohannis în mesajele pe care cei doi le-au transmis. „Domnul preşedinte Iohannis şi doamna Dăncilă ne-au anunţat glorios că au notat întâmplarea de la Caracal şi că vor avea un CSAT marţi. Vă daţi seama că şi instituţiile subordonate lor au reacţionat ca atare: «Hai frate, că nu e grabă. Nu se grăbeşte nici preşedintele, nu se grăbeşte nici premierul. Deci de ce ne-am grăbi noi?». Am putea concluziona. Deci până la vârful ţării nu şi-au dat seama cum trebuie reacţionat într-o astfel de situaţie, când de fapt premierul sau preşedintele, la aflarea a ceea ce s-a întâmplat, unul dintre ei trebuia să aibă în birou toţi factorii de decizie – de la responsabilii din MAI, la responsabilii pentru situaţii de urgenţă”, a conchis Băsescu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite