Cu un discurs impresionant, Basescu a spus adio PD-ului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cand Traian Basescu si-a luat ramas bun de la PD, aproape toata conducerea partidului plangea. Lacrimile se prelingeau prin barba sura a lui Radu Berceanu, trezorierul Alin Albu isi acoperise obrazul

Cand Traian Basescu si-a luat ramas bun de la PD, aproape toata conducerea partidului plangea. Lacrimile se prelingeau prin barba sura a lui Radu Berceanu, trezorierul Alin Albu isi acoperise obrazul in palme, si pana si Cozmin Gusa sa inrosise la fata. "Sa fiti convinsi ca va iubesc mult", le-a spus Basescu, cel care in ultima clipa a reusit sa se abtina sa planga. Despartirea lui Basescu de partid s-a petrecut la Sala Mare a Palatului, unde, sambata dimineata, s-au strans circa 6.000 de pedisti. Intre ei parea ca se strecurase intregul personal al Serviciul de Paza si Protocol (SPP). De altfel, unul din apropiatii lui Basescu a remarcat, ironic, ca toti cei 15 generali din SPP, inclusiv directorul si directorul adjunct, il asteptau tremurand in frig pe noul presedinte al Romaniei. Au fost insa alaturi de Traian Basescu si proaspatul consilier prezidential Theodor Stolojan, si liderul liberal Calin Popescu Tariceanu, cei doi fiind invitati sa tina si cate un scurt discurs. Stolojan si-a exprimat speranta ca PNL si PD au inteles ca doar impreuna pot "face fata raului", iar Tariceanu a tinut sa precizeze ca intre el si Basescu "nu exista un Miron Cozma". A urmat la microfon Traian Basescu, care, inainte de a intra in esenta discursului sau, i-a predat insigna cu insemnele PD - de care nu se despartise timp de 12 ani - noului presedinte Emil Boc.
"Sase luni, suspendati orice inscriere in partid!"
"Va fac o recomandare: sase luni suspendati orice inscriere in partid! Nu profitati de cei care va bat la usa acum spunand cat de mult au suferit in PSD si acum vor sa se elibereze in PD", le-a recomandat pedistilor fostul lider al partidului. Pe de alta parte, Basescu a insistat, in fata conferintei nationale a PD, pe nevoia de intinerire si de atragere a unor oameni valorosi. "Vreti sa faceti Romaniei mult timp bine? Continuati modernizarea partidului", si-a sintetizat Traian Basescu invataturile catre PD. Pe de alta parte, noul presedinte al Romaniei i-a avertizat pe democrati sa nu incerce transformarea structurilor administrative platite din bani publici in "celule de partid". "Va rog sa tineti cont, pentru ca primii cu care voi fi necrutator veti fi chiar voi", a amenintat Basescu. De altfel, pentru a lua si mai mult distanta de practicile din PSD si de cele ale lui Ion Iliescu, el a anuntat ca nu doreste ca dupa ce va pleca de la Palatul Cotroceni sa mai revina la sefia PD. "As vrea sa stiti ca nu as vrea sa-mi pastreze nimeni locul cald", a anuntat Basescu.
"Angajamentele electorale au inceput sa ma apese"
Noul presedinte al Romaniei a vorbit la Conferinta Nationala a PD ca un adevarat prim-ministru. El a anuntat ca viitorul Executiv are trei prioritati: "dinamizarea economiei si scoaterea romanilor din saracie - prioritate zero", "taranii - prima obligatie" si "prioritate pentru generatia tanara, cea care ne-a adus la putere". "Deja sunt batrani care atunci cand vine postasul spun: cum, n-a venit pensia asa cum au promis-o Basescu si Tariceanu?", a relatat Basescu, care a spus ca angajamentele electorale au inceput deja sa-l apese. El i-a cerut viitorului premier ca fiecare din aceste promisiuni sa fie respectata, urmand ca, de exemplu, reducerea fiscalitatii sa fie decisa in prima parte a anului 2005. Basescu si-a continuat si sambata avertismentele referitoare la costurile integrarii in UE. "Este un cost asumat si un beneficiu asumat. Sigur, se platesc ca de obicei intai costurile", a afirmat seful statului, care a spus ca Romania trebuie sa aiba grija ca acest proces sa nu o saraceasca. Totusi, el a precizat ca prioritatea politicii sale externe este ca "Romania sa se duca, nu sa fie invitata, sa se duca in Uniunea Europeana". " Sa mobilizam intreaga natiune pentru acest obiectiv. Fiecare om trebuie sa fie constient ca este parte a efortului de integrare. Integrarea europeana nici nu este posibil sa fie facuta in cabinete", a teoretizat Traian Basescu. In sfarsit, el a insistat pe nevoia ca viitoarera guvernare sa fie "onesta" si sa faca politica "pentru poporul roman". "Romania are acum o sansa formidabila: de a demonstra ca e pe mana unor politicieni onesti", a afirmat Basescu, cerand "sa fie spalata rusinea guvernarilor in folosul politicienilor".
Emil Boc, noul presedinte al PD
Odata cu plecarea lui Basescu, locul sau la conducerea PD a fost luat de presedintele executiv al PD, Emil Boc. La conducerea organizatiei Bucuresti a partidului a fost numit - in locul consilierului prezidential Vasile Blaga - vicepresedintele Adriean Videanu. Potrivit lui Boc, Videanu va fi viceprim-ministru in viitorul cabinet Tariceanu. Totusi, surse din PD sustin ca Adriean Videanu ar putea candida mai tarziu pentru functia de primar al Capitalei. Deocamdata insa, conducerea Aliantei a decis ca viceprimarul PD Razvan Murgeanu sa preia provizoriu conducerea Primariei Bucuresti. Tot ieri, s-a decis ca Radu Berceanu sa cumuleze functiile de vicepresedinte pe probleme economice si organizatorice, iar Cozmin Gusa sa devina membru al conducerii Aliantei PNL-PD.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite