Crin Antonescu: Viitorul preşedinte trebuie să facă tot posibilul pentru ca serviciile să fie eliberate de sarcinile care nu le revin

0
0
Crin Antonescu. FOTO: Reuters
Crin Antonescu. FOTO: Reuters

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a discutat miercuri seară, în cadrul unei emisiuni de televiziune, despre maniera în care trebuie să funcţioneze serviciile de stat din România.

Liderul liberal a vorbit despre mai multe subiecte care ţin de funcţionarea puterii judiciare din România, dar a atins şi problematica legată de neutralitatea serviciilor de informaţii.

Legat de această chestiune, preşedintele PNL a declarat următoarele: „Consider că viitorul preşedinte trebuie să facă tot ce-i permite autoritatea pentru a elibera serviciile de sarcini care nu le revin în mod curent. Să-i lase în pace şi să nu fie implicaţi direct, indirect, tangenţial, în jocul politic intern”.

Afirmaţiile făcute de Crin Antonescu pot fi traduse prin faptul că preşedintele PNL vrea ca serviciile să-şi desfăşoare activitatea departe de zona politicului, principalul motiv fiind acela ca aceştia scapă de o parte din “sarcini”.Astfel, liderul liberal pare să propună o nouă filosfie de funcţionare a serviciilor din România.

Citeşte şi:

Antonescu: Miniştrii se numără la fiecare şedinţă de Guvern, să vadă dacă nu a luat DNA vreunul

Crin Antonescu: Băsescu vrea să alarmeze PSD, poate pe Geoană

Politică


Ultimele știri
Cele mai citite