Crin Antonescu, ironic cu o jurnalistă: „Dumneata ai putea să spui că eu dorm, în timp ce suntem aici“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Crin Antonescu şi Liviu Dragnea au mers împreună la Teleorman, pentru a-şi ridica mandatele de senator, respectiv deputat. La conferinţa de presă ce a urmat evenimentului, Crin Antonescu a lansat mici înţepături către o jurnalistă, care îl presa cu o serie de întrebări. Antonescu i-a dat o replică ironică şi a trecut mai departe la alte întrebări ale jurnaliştilor prezenţi la eveniment.

”Da, cred că dumneata ai putea să spui că eu dorm în timp ce ne aflăm cu toţii aici. Da, altcineva?”, a fost replica lui Crin Antonescu, la întrebarea jurnalistei.

Liderul PNL a abordat şi problema eventualului trădător din USL, care ar fi negociat cu Traian Băsescu. Întrebat dacă unul dintre posibilii trădători ar putea fi Călin Popescu Tăriceanu, Crin Antonescu a negat vehement.

”Eu nu cred că avem de-a face cu niciun scandal şi mai ales nu cred că domnul Tăriceanu este implicat în scandal. Încă din timpul campaniei domnul Tăriceanu a negat cât se poate de vocal  şi a spus foarte clar că nu va încălca niciun document politic al PNL sau al USL”, a explicat Antonescu.

Referitor la acest subiect, Liviu Dragnea a spus că se va discuta în forurile statutare ale partidului. ”Nu dorim să avansăm niciun nume până atunci. Poate au fost doar zvonuri”, a explicat Dragnea.

Secretarul general al PSD a precizat că, în cazul în care, Traian Băsescu îi va da mandatul de premier lui Victor Ponta, atunci Ministerul de Finanţe va reveni PSD, conform algoritmului.

Întrebat despre negocierile de la Cotroceni, Crin Antonescu a ţinut să dea asigurări că liderii USL vor merge în delegaţie comună, sub nicio formă ca partide diferite.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite