Crin Antonescu, despre candidatura sa la prezidențiale: „Ar fi caraghios să mă retrag eu în funcție de ce decide să facă Victor Ponta”

0
Publicat:

După ce a anunțat suspendarea discuțiilor legate de candidatura sa la prezidențiale, Crin Antonescu a precizat că acest lucru nu echivalează cu o retragere, ci că așteaptă o decizie oficială din partea coaliției de guvernare.

Crin Antonescu a vorbit despre candidatura sa la prezidențiale Foto: Arhivă
Crin Antonescu a vorbit despre candidatura sa la prezidențiale Foto: Arhivă

Crin Antonescu, fostul lider al PNL, a afirmat la Realitatea Plus, că n-a fost invitat la ședința de miercuri a Coaliției.

Nu am fost invitat la ședința coaliției, nici nu cred că era cazul să fiu invitat, pentru că este vorba de lideri politici ai acelor formațiuni care sunt îndreptățiți să fie prezenți la astfel de reuniuni", a precizat Crin Antonescu.

După ce a anunțat că se autosuspendă din poziția de candidat al coaliției de guvernare la alegerile prezidențiale, Antonescu a precizat că a luat această decizie în urma poziționării neclare a PSD, care a fost exprimată de voci precum Vasile Dâncu și Victor Ponta.

Când am văzut aceste discuții mi s-a părut normal și civilizat să spun: «Bun, punem pauză aici, este cazul ca dvs să vă lămuriți». Eu m-am referit la Vasile Dâncu și la Victor Ponta, revenit de curând în PSD, dar care a fost premier PSD și președintele al partidului, să nu mai spun că este și consilier al actualului premier Ciolacu, deci o voce cu greutate în partid", a mai precizat acesta, potrivit sursei citate.

Întrebat dacă se va retrage din funcția de candidat la prezidențiale dacă va candida Ponta, Antonescu a susținut că nu face acest lucru „în funcție de ce decide să facă Victor Ponta”.

Nu știu și nu mă interesează ce face Victor Ponta, cel mult poate fi problema partidului din care face parte domnia sa. Ar fi caraghios, eu nu mă retrag sau candidez în funcție de ce face Victor Ponta. Eu am un interes strict în acest acord de fi candidat comun legat de poziția oficială a PSD. Nu pot fi reprezentant al unei coaliții fără ca PSD să ia o decizie statutară în acest sens. Nu are nicio legătură candidatura mea cu dl. Ponta și ar fi caraghios să mă retrag eu în funcție de ce decide să facă Victor Ponta (...) Evident că dacă PSD nu validează candidatura mea, acest acord politic este caduc. Rămâne sau nu acest acord în picioare, nu este decizia mea" a declarat Crin Antonescu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite