Creţu îl contrazice pe Vâlcov: România nu a adus la cunoştinţă CE că şi-ar fi schimbat poziţia cu privire la finanţare. Autorităţile să înainteze o solicitare
0
Comisarul european Corina Creţu a răspuns joi acuzaţiilor lansate de consilierul premierului Darius Vâlcov, potrivit cărora Comisia Europeană ar aloca României doar 150 de milioane de euro pentru construcţia a trei spitale. Astfel, oficialul european a explicat că la momentul încheierii înţelegerii, România a solicitat CE jumătate din suma necesară, dar că între timp costurile au crescut, studiile de fezabilitate fiind gata abia ulterior.
Comisarul european Corina Creţu a răspuns joi acuzaţiilor lansate de Darius Vâlcov la adresa Comisiei Europene, spunând că se simte „mâhnită” că discuţiile pe subiecte importante „se duc într-o zonă a speculaţiilor şi disputelor”. Aceasta a explicat că instituţia europeană oferă României doar 150 de milioane de euro pentru proiectele celor trei spitale din Craiova, Iaşi şi Cluj, pentru că aşa prevedea înţelegerea iniţială din 2015.
„În timpul procesului de pregătire a perioadei de finanţare 2014-2020, Ministerul Dezvoltării Regionale a propus Comisiei Europene introducerea acestui obiectiv de construire a celor trei spitale regionale în cadrul Programului Operaţional Regional, cu care Comisia a fost de acord şi, prin urmare, a fost semnat la 23 iunie 2015. Decizia Comisiei Europene a fost întemeiată pe propunerea părţii române. În cadrul acestui program, România a propus utilizarea a 300 de milioane de euro (150 milioane euro finanţare UE, 150 milioane fonduri naţionale) pentru 3 spitale regionale, ce urmau a fi construite la Iaşi, Cluj şi Craiova”, a scris Creţu.
Astfel, potrivit oficialului european, studiile de fezabilitate pentru proiectele celor trei spitale nu erau gata la momentul încheierii acordului dintre Comisia Europeană şi România, suma crescând ulterior la 1,2 - 1,5 miliarde de euro.
„La momentul adoptării Programului Operaţional Regional, niciunul dintre studiile de fezabilitate nu fusese încă realizat şi nu se stabilise numărul de paturi pe care ar urma să le aibă fiecare dintre aceste spitale şi nici complexitatea serviciilor oferite. Între timp, România a continuat să pregătească investiţiile, cu ajutorul serviciilor mele şi ale BEI, şi conform ultimelor estimări ale autorităţilor naţionale, cele trei spitale vor avea nevoie de un buget de 1,2 - 1,5 miliarde de euro”, a explicat comisarul european.
Totodată, Corina Creţu a precizat că România nu a transmis până la acest moment nicio solicitare pentru refinanţare şi nicio schimbare de poziţie privind proiectele celor trei spitale, dar că în cazul în care are nevoie de fonduri trebuie doar să solicite acest lucru Comisiei Europene, în regim de urgenţă.
„Până la acest moment, dupa toţi aceşti ani, România nu a adus la cunoştinţa CE fapul că şi-ar fi schimbat poziţia cu privire la finanţarea celor trei proiecte. În cazul în care România doreşte să aloce o sumă mai mare din fondurile europene pentru aceste spitale, invit autorităţile române să înainteze Comisiei Europene o solicitare în acest sens, în regim de urgenţă. Sunt deschisă să discut orice modificare a POR care poate să conducă la accelerarea construcţiei celor 3 spitale regionale de la Craiova, Iaşi şi Cluj. În cazul în care autorităţile naţionale nu doresc să utilizeze fonduri UE pentru spitale, Programul Operaţional trebuie să fie din nou modificat, iar cele 150 de milioane de euro alocate în scopuri diferite. Şi în acest sens, este nevoie de o solicitare din partea autorităţilor naţionale”, a completat Corina Creţu.