Contre: A fost sau nu amânată aderarea României la spaţiul Schenghen?
0
În această dimineaţă, agenţia germană de ştiri DPA, care îl cita pe ministrul ungar de Interne, Sandor Pinter, anunţa amânarea aderării României şi Bulgariei la spaţiul Shenghen. Informaţia nu a fost însă confirmată şi de diplomaţia ungară, ţară care deţine preşedinţia UE de la 1 ianuarie.
Conform preşedintelui Comisiei de politică externă din Camera Deputaţilor, Attila Korodi, că declaraţiile ministrului de interne maghiar au fost greşit interpretate, ambasadorul Ungariei precizând că ţara sa susţine politic aderarea României în luna martie.
Ministerul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, că informaţia conform căreia aderarea României la spaţiul Schengen nu a fost confirmată oficial şi că ar fi în avantajul României să existe un consens politic pe obiectivul Schengen.
"În momentul în care este confirmată oficial, nu la a doua, treia mână, de pe agenţii de ştiri. Aşteptăm declaraţia confirmată, cu atentul ministrului maghiar de Interne".
Potrivit DPA, ministrul ungar de Interne, Sandor Pinter, a afirmat că România şi Bulgaria trebuie să îndeplinească mai întâi "anumite sarcini" pentru aderarea la spaţiul Schengen, astfel că termenul fixat pentru intrarea în luna martie nu mai este realist.
Pinte, ar fi spus miercuri că sarcinile pe care cele două ţări trebuie să le îndeplinească vor fi fixate până în iunie, astfel că aderarea nu va avea loc înainte de luna octombrie, transmite DPA.
Fost ministru de Externe, Adrian Cioroianu, afirmă că numărul celor din UE care au fost de acord cu Franţa şi Germania în privinţa amânării aderării României la Spaţiul Schengen este mult mai mare.
"Aderarea s-ar putea întâmpla fie în toamna asta, fie la începutul anului 2012, cert este că nu va avea loc în semestrul maghiar", a spus Adrian Cioroianu.
În privinţa aderării României în luna octombrie, Emil Hurezeanu este de părere că ar putea avea loc doar cu diplomaţie şi mult efort. "Cu diplomaţie subtilă şi utilă în exterior, nu cu zgomot de săbii de recuzită ceauşistă. Gălăgia trebuie să fie mai mică, contramăsurile nu trebuie să fie de natură verbală în zona nervozităţii retorice", a spus analistul.
SEMNAL: Contrabanda cu ţigări de la graniţa cu Serbia arată că frontierele nu sunt pregătite
Emil Hurezeanu a declarat pentru adevarul.ro că agitaţia în jurul aderării României la Schengen a fost total inutilă pentru că Budapesta nu putea sprijini Bucureştiul în acest context. El consideră că demisia ministrului de Externe Teodor Baconschi ar trebui să aibă loc doar în contextul afirmaţiilor pe care le-a făcut.
Ce spun politicienii despre amânarea aderării României la Schengen























































