Conducerea Senatului consideră "indecentă" acordarea primelor de vacanţă pentru staff
0Biroul Permanent al Senatului a amânat aprobarea acordării primelor de vacanţă pe 2006 pentru staff-ul Senatului şi este posibil să respingă memorandum-ul în acest sens pe motiv că ar da dovadă de indecenţă în contextul nemulţumirii generale a bugetarilor, a declarat miercuri Doru Ioan Tărăcilă.
"Am solicitat date suplimentare în legătură cu memorandumul intern privind acordarea primei de vacanţă suspendate pe anul 2006, apreciind că nu este momentul acum să discutăm de prime de vacanţă-este adevărat pentru staff- în condiţiile în care, pe stradă, dacă privim, sunt destui grevişti care apreciază că în mod eronat până la această dată salarile sau pensiilor lor nu sunt încă introduse în plată şi că este indecent ca să aprobăm un astfel de memorandum", a declarat miercuri vicepreşedintele Senatului, pesedistul Doru Ioan Tărăcilă, citat de NewsIn.
Referitor la bugetul Senatului pe 2009, el a declarat că săptămâna viitoare este termenul limită pentru ca cei patru chestori să ajungă la un punct de vedere unitar legat de buget.























































