Condițiile pe care le pune Austria pentru extinderea Schengen
0Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, merge la Consiliul European cu cinci condiții pe care le va pune pentru deblocarea negocierilor privind extinderea Schengen, potrivit „Kronen Zeitung”.
Executivul de la Viena vrea adoptarea directivei pentru returnarea migranților și asigurarea unui temei juridic pentru procedurile de azil la frontierele externe ale UE. De asemenea, Guvernul de la Viena cere și asigurarea plății de către Comisia Europeană pentru operațiunile poliției în străinătate privind combaterea migrației ilegale. Totodată, ţările de la graniţele externe trebuie sprijinite suplimentar în ce priveşte protecţia frontierelor, în special cu mijloace financiare pentru viitoare proiecte de infrastructură (de exemplu, un gard la graniţa Bulgariei cu Turcia).
O altă condiție impusă de Guvernul de la Viena este simplificarea revocării statutului de protecție pentru cei care au statut de azilant și încalcă legea, urmată de înființarea și finanțarea de către Comisia Europeană a unui proiect-pilot pentru realizarea unor proceduri rapide de oferire a azilului la frontierele externe UE, dar și sprijin financiar pentru securizarea granițelor. Nu în ultimul rând, Austria cere asigurarea procedurilor de azil „în țări terțe sigure”.
„UE trebuie să acorde un sprijin sporit Bulgariei și României, care sunt la rândul lor supuse unei presiuni migratorii ridicate, pentru a-și proteja frontierele. În acest caz, este necesar sprijin pentru combaterea traficului de persoane și pentru crearea unei infrastructuri de protecție a frontierelor externe”, mai spun oficialii austrieci, potrivit unui răspuns oficial dat de Ministerul de Interne al Austriei, pentru „Libertatea”, pe tema cerințelor pentru forurile europene.
Furtuna creată de Austria
În răspunsul dat publicației române, autoritățile de la Viena punctează că „Planul de acțiune pentru Balcani prezentat de Comisia Europeană este un prim semnal pozitiv”. Afirmația vine însă urmată de sublinierea faptului că este nevoie de acțiuni imediate și concrete, dar și de completarea planului cu „cererile majore ale Austriei”, spune ministerul de Interne.
Potrivit publicației, prin veto-ul exercitat de Austria împotriva aderării la Schengen a României și Bulgariei „se dorește și creșterea presiunii asupra Comisiei UE pentru a lua măsuri mai puternice împotriva migrației ilegale”.
Presa austriacă a mai relatat și că ministrul Român de Interne l-a acuzat public pe omologul din Guvernul de la Viena că și-a încălcat cuvântul.
Răcirea relațiilor diplomatice cu Austria
Ca urmare exercitării veto-ului Austriei, Bogdan Aurescu l-a chemat în țară pe ambasadorul României în statul austriac, pe termen nedefinit. De asmenea, ambasadorul Austriei a plecat în vacanță în țara natală, după ce a fost convocat la sediul român al MAE.
Însărcinatul cu afaceri externe al Guvernului de la Viena a răspuns că este vorba despre „o vacanta planificată pe termen lung”, fiind întrebat cu privire la absența ambasadorului de la întânirea organizată de președintele român, Klaus Iohannis, cu ambasadorii statelor membre UE.
De altfel, și premierul României, Nicolae Ciucă, a afirmat vineri că relațiile bilaterale dintre România și Austria vor scădea la nivelul însărcinatului cu afaceri externe.