Comisia Juridică, aviz favorabil pentru proiectul lui Dragnea şi al lui Tăriceanu pentru declasificarea Deciziei CSAT din 2005 privind combaterea corupţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Juridică a Senatului a dat, luni, aviz pozitiv asupra proiectului de lege iniţiat de Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu pentru declasificarea hotărârii CSAT nr. 17/2005 privind combaterea corupţiei.

Pe 29 iunie, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea şi deputatul Mircea Gheorghe Drăghici au depus pentru dezbatere şi adoptare propunerea legislativă pentru declasificarea hotărârii CSAT nr. 17/2005 privind combaterea corupţiei. Proiectul a fost înregistrat în procedură de urgenţă, Senatul fiind prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaţilor.

„Persoanele care se consideră vătămate într-un drept ori într-un interes legitim, de efectele produse de documentele prevăzute la articolul 1 (n.r. - Hotărârea CSAT 17/2005) au posibilitatea, în termen de trei ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, să se adreseze instanţelor competente pentru constatarea încălcării drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi repararea prejudiciului suferit”, prevede modificarea adusă articolului 4, de unul dintre iniţiatorii proiectului, deputatul PSD, Mircea Drăghici, modificare făcută în şedinţa de luni a Comisiei juridice. Termenul iniţial, în forma proiectul înregistrat la Senat în care te puteai adresa instanţelor era de şase luni. 

„Cauzele în care ai fost pronunţate hotărâri definitive şi în care au fost administrate probe prin mijloace tehnice speciale, în perioada de existenţă a documentelor prevăzute la articolul 1 şi până la intrarea în vigoare a prezentei legi, sunt supuse revizuirii. Competenţa revine primei Instanţe care a soluţionat fondul cauzei", mai prevede articolul 5.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite