Comisia de la Veneţia contrazice „Comisia Iordache”: Preşedintele şi CSM, menţinuţi activi în procedura de numire a procurorilor-şefi pentru echilibru
0Comisia de la Veneţia a transmis vineri autorităţilor de la Bucureşti raportul preliminar ce cuprinde recomandările asupra modificărilor aduse la Legile justiţiei. Astfel, forumul internaţional contrazice „Comisia Iordache” şi avertizează că rolul preşedintelui şi al CSM ar trebui păstrat în procesul de numire şi de revocare al procurorilor şefi.
Comisia de la Veneţia a emis vineri un prim raport privid modificările aduse Legilor Justiţiei şi a transmis, odată cu analiza, o serie de recomandări.
Forumul internaţional contrazice, astfel, juriştii din Comisia Iordache şi susţine că rolul preşedintelui şi al Consiliului Superior al Magistraturii ar trebui păstrat în procesul de numire şi de revocare al procurorilor şefi. Experţii Comisiei de la Veneţia consideră şi că aceste legi ar „submina probabil" independenţa judecătorilor şi procurorilor români, dar şi încrederea publicului în sistemul judiciar.
Printre principalele solicitări ale Comisiei de la Veneţia se numără:
- Reconsiderarea sistemului de numire şi de demitere a procurorilor de rang înalt, menţinând rolul preşedintelui României şi al CSM activ, cu scopul de a asigura condiţii neutre şi o procedură în care influenţa ministrului Justiţiei să fie echilibrată
- Abrogarea restricţiei impuse procurorilor şi judecătorilor în ceea ce priveşte libertatea de exprimare
- Reexaminarea prevederilor privind revocarea membrilor CSM
- Abandonarea schemei de pensionare timpurie a magistraţilor. Reamintim că propunerea PSD ar duce la depopularea masivă a instanţelor, cu efecte majore mai cu seamă la Înalta Curte şi Curţile de Apel
- Abrogarea sau definirea mai clară a prevederilor care permit procurorilor superiori ierarhic să invalideze, ca neîntemeiate, soluţiile date de procurori care fac dosare
- Reconsiderarea înfiinţării unei secţii speciale pentru anchetarea magistraţilor. Recursul la procurori specializaţi, combinat cu măsuri eficiente de prevenţie, este alternativa de dorit.
Raportul final privind modificările aduse celor trei legi ale Justiţiei va fi publicat în toamnă.
La cererea preşedintelui Klaus Iohannis, Comisia de la Veneţia a emis un raport preliminar privind cele trei Legi ale justiţiei, mai exact Legea 303/2004, privind statului magistraţilor, Legea 304/2004, privind organizarea judiciară şi Legea 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii.
Curtea Constituţională a României (CCR) a respins joi ultima sesizare a preşedintelui Klaus Iohannis privind modificările aduse la Legea 304/2004, după ce aceasta fusese respinsă de trei ori de Parlament. Astfel, proiectul privind organizarea judiciară se află pe masa preşedintelui spre promulgare. Klaus Iohannis este obligat să promulge în termen de zece zile şi legea CSM după ce şi aceasta a trecut de filtrul CCR. Pe de altă parte, Legea 303 privind organizarea judiciară a ajuns din nou la Curtea Constituţională după ce a fost contestată încă o dată de opoziţie.
Iată raportul preliminar al Comisiei de la Veneţia, în limba engleză: