Claudiu Manda, atacuri la adresa lui Bolojan: „România nu mai vrea un premier care pune întreaga povară a guvernării doar pe umerii oamenilor”

0
0
Publicat:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Claudiu Manda, secretarul general al PSD, a transmis marți, 19 mai, că în aceste zile are loc o „campanie disperată” care încearcă să-i convingă pe români că fără Ilie Bolojan în funcția de premier „nu mai există soluții pentru această țară”.

Mesajul lui Manda vine la scurt timp după ultimatumul dat de PNL pentru PSD
Claudiu Manda/FOTO: Facebook

„Dincolo de toate mesajele și tensiunile din spațiul public, acesta este momentul adevărului. Pentru că, dincolo de toate declarațiile și jocurile politice din ultimele săptămâni, românii vor vedea cine pune pe primul loc stabilitatea țării și cine pune pe primul loc orgoliile personale.

Observ în aceste zile o campanie disperată care încearcă să convingă românii că fără domnul Bolojan nu mai există soluții pentru această țară”, transmite social-democratul pe Facebook.

Acesta subliniază că „România nu depinde de un singur om” și că țara „nu mai vrea un premier care pune întreaga povară a guvernării doar pe umerii oamenilor și care le cere permanent românilor să suporte, să se sacrifice și să mai aștepte.”

Claudiu Manda îl atacă pe Ilie Bolojan și spune că modelul de guvernare asociat acestuia ar fi dus la inflație mare, scăderea puterii de cumpărare și recesiune tehnică.

„Iar acum veniți și vorbiți de «vânzători de iluzii». Numai că rezultatele concrete ale guvernărilor PSD nu au fost iluzii.

Nu au fost iluzii nici creșterea pensiilor. Nici creșterea salariilor. Nici investițiile publice. Nici dezvoltarea comunităților locale. Nu sunt iluzii nici școlile, nici spitalele, nici locurile de muncă create prin investiții”, adaugă acesta.

Nu în ultimul rând, secretarul general al PSD precizează că „România are nevoie de lideri care construiesc pentru oameni, nu de politicieni care cred că țara începe și se termină cu ei.”

Mesajul social-democratului vine la scurt timp după ce PNL a cerut PSD să își asume ieșirea din criza politică actuală prin înaintarea unei propuneri clare de prim-ministru din rândul propriilor membri, „în caz contrar să-și recunoască public incapacitatea de a conduce țara”.

Liberalii susțin că România se află într-o perioadă de incertitudine politică prelungită.

„Reamintim românilor că au trecut două săptămâni de la votarea moțiunii de cenzură inițiată de PSD, iar România este ținută într-o stare de incertitudine politică din cauza lipsei totale de responsabilitate a lui Sorin Grindeanu și a celorlalți lideri ai partidului.

PSD a provocat actuala criză politică, dar refuză să își asume consecințele propriului demers. De două săptămâni, cetățenii asistă la spectacolul pesedist al fugii de răspundere, al manipulărilor și al ezitărilor”, se arată în mesajul transmis de PNL.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite