Interviu România MAGA sau România europeană? Sfatul de la Oxford, după un an de mandat al lui Nicușor Dan: „Acest lucru trebuie prevenit”

România încă mai oscilează între SUA și UE, așa cum o face practic de mai bine de 20 de ani. Politologul Corneliu Bjola, de la Universitatea Oxford, crede că Bucureștiul este pe cale să facă o gravă greșeală și explică în ce constă aceasta.

Nicușor Dan atrage multe critici după un an de mandat FOTO: Președinția României

În urmă cu exact un an, pe 18 mai, Nicușor Dan era ales președinte al României. Iar provocările s-au ținut lanț. România a oscilat permanent între SUA și UE, iar dacă încă din timpul celor două mandate ale fostului președinte Traian Băsescu s-a presupus că Bucureștiul s-a aliniat pe axa - de atunci Washington – Londra, susținătorii ideii pro-europene au considerat că a venit momentul schimbării și a trecerii cu arme și bagaje de partea Bruxelles-ului.

Dezbaterea cu privire la direcția pe care ar trebui să o ia România a căpătat noi accente în ultimul timp, iar criticile președintelui Nicușor Dan la adresa UE au încins spiritele și i-au determinat pe susținătorii ideii că ar trebui să o „virăm” spre UE să-l pună la zid pe șeful statului, în timp ce adepții apropierii de SUA susțin că președintele nu face decât să conștientizeze că depindem de Washington. Politologul Corneliu Bjola, de la Universitatea Oxford, explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, în ce măsură România este mai mult pro-europeană decât pro-SUA și cât de mult prinde MAGA la București.

Adevărul: Se poate spune că neoficial există o competiție între UE și SUA, iar ultimele victorii obținute de politicieni aliniați Washingtonului, Andrej Babiš, în Cehia, respectiv Rumen Radev, în Bulgaria, pălesc în fața înfrângerii lui Orbán și a pierderii Ungariei de către MAGA?

Corneliu Bjola: Există în continuare o imixtiune foarte puternică a Rusiei, pe care o vedem prin războiul din Ucraina, în multe societăți. Deci sunt factori externi, să spunem, și interni care stimulează acest curent populist. Dar, fără doar și îndoială, faptul că unul din, să spunem, pionierii sau, în sfârșit, cei care au inițiat această traiectorie populistă, care au fondat unele mișcări populiste, a fost înfrânt, trimite un semnal foarte puternic. Să nu uităm că Orbán este cel care a creat această mișcare, care s-a aliniat și a creat o structură de influență inclusiv în zona americană. Acest lucru va induce pentru multe dintre mișcările populiste un sentiment de înfrângere. Fără îndoială, toată această idee de inevitabilitate — că pro-europenismul e trecut, de domeniul istoriei, pe când suveranismul, în sfârșit, putinist, prorus, este viitorul — deci a fost clar dezavuată. Acum intră într-un moment de inflexiune pentru toate mișcările de acest tip; va trebui să vadă în ce măsură se vor realinia și să țină seama că au fost câteva tendințe în ultima perioadă care păreau să anunțe oarecum acest declin al mișcării populist-extremiste. Îmi amintesc, de exemplu, de victoria centristă din Olanda de anul trecut, chiar și în Slovenia. Deci centrul s-a menținut în ciuda multor probleme care există. Și cred că se mai adaugă ceva, un element în acest loc: este faptul că câștigul administrației Trump din 2024 a alimentat foarte mult aceste speranțe și poate că, în 2025, în trena victoriei președintelui Trump din Statele Unite și MAGA, multe mișcări populiste au crezut că, într-adevăr, asta este direcția. Problema este că, începând de anul acesta, mișcarea MAGA are o serie de înfrângeri și probabil va avea una și mai mare în noiembrie. Și toată această strălucire cu care a trecut administrația Trump — că vom schimba, că vom face — s-a estompat. Fiasco-ul din Iran a trimis un semnal foarte puternic de amatorism, de lipsă de strategie, de riscuri întemeiate care afectează foarte mulți aliați din Europa.

Începutul sfârșitului suveranismului?

Este acesta începutul declinului MAGA și al suveranismului, iar dacă da, ce l-a provocat?

Strălucirea administrației Trump din 2025 s-a estompat și se pare că și pe partea transatlantică — o să vedem în noiembrie — tot acest curent populist intră în declin pentru că este un motiv structural. Partidele populiste, când ajung la putere, nu au rezultate extraordinare economice, confiscă instituțiile statului sau cel puțin le afectează tocmai pentru a-și menține o anumită ascendență politică, le dereglează și, în același timp, pentru a-și acoperi anumite vulnerabilități pe plan economic, pe plan politic, tot vin cu această conspirație peste conspirație cu inamicul extern care face și drege. Genul acesta de scenariu e epuizat la un moment dat. Viktor Orbán l-a maximizat cât a putut, dar nu a mai funcționat pentru că realitatea a ieșit în față. Iar cetățenii unguri au înțeles că trăiesc mai prost și că le-au fost înjumătățite drepturile nu de către Bruxelles, ci de Orbán.

S-a văzut și că această colaborare între partidele așa-zis suveraniste și MAGA încep să sufere, iar cel mai bun exemplu au fost neînțelegerile dintre Italia lui Meloni și SUA, când Guvernul de la Roma nu le-a permis americanilor să folosească anumite baze militare de pe teritoriul lor împotriva Iranului. De unde aceste fisuri? 

Asta este și ideea despre care vorbeam: strălucirea administrației Trump s-a estompat. Nu mai este ce era în 2025, iar motivele sunt întemeiate. Am văzut vreo critică împotriva lui Putin din partea administrației Trump? N-am auzit. Ba mai mult, l-a primit cu covorul roșu. Vorbește, face presiune pe Ucraina să cedeze mai multe teritorii. În schimb, cele mai mari critici au venit împotriva europenilor pe care îi considerau un fel de perdanți și le ironizează slăbiciunile. Iar europenii nu sunt incluși în niciun fel de dezbatere când se iau decizii. Ei sunt puși în fața faptului împlinit, deși suportă consecințele.

Și atunci această relație care era oarecum ideologică, să spunem, chiar și cu Giorgia Meloni, a avut de suferit. Și să nu uităm și că Meloni s-a schimbat mult față de perioada dinainte de a deveni prim-ministru. Și s-a schimbat și relația SUA cu cel mai apropiat aliat din ultimul timp, Marea Britanie. Și toate aceste elemente s-au adunat. Nu înseamnă că aceste nemulțumiri vin din cauza situației din Iran. Sunt elemente de insultă, de dezavuare, de marginalizare, pentru că administrația Trump a făcut-o, ne aducem aminte de la bun început, când l-a trimis pe J.D. Vance la München în februarie, la câteva săptămâni după învestire, să-i tragă de urechi pe europeni, după care să spună că viitorul Europei este definit de către neo-naziștii germani pe care i-a vizitat Vance. Și europenii au înțeles acest lucru.

Cât contează criza din Orientul Mijlociu

Cât contează, totuși, și ceea ce se întâmplă în Orientul Mijlociu?

În cazul Meloni este vorba și de costurile economice care se acumulează în Europa pe o decizie care nu a fost luată împreună cu europenii, referitoare la războiul din Iran. Și aici nu este vorba de obiective — ce să faci cu regimul din Iran, dacă e bine să-l înlocuiești sau nu. Cred că mulți europeni preferă un alt regim și cred că Ursula von der Leyen a subliniat și a semnalizat că ar fi preferat o schimbare de regim. Deci nu este vorba de obiectiv în sensul ăsta, ci de faptul că o decizie a fost implementată extrem de prost, o campanie aventuristă și de o incompetență incredibilă la nivel politic, la nivel militar, care a creat costuri extraordinare pentru Europa într-o situație în care Europa trece prin multe. Meloni a venit la putere ca să repare situația economică din Italia și a reușit. Acum deciziile pe care le ia administrația Trump o dau înapoi. Deci sunt elemente destul de clare, nu neapărat ideologice. Iar acum vorbim de un război în care obiectivul principal e blocarea unei strâmtori care era liberă înainte de război. Ăsta nu este obiectiv. Nu mai discutăm de schimbare de regim. Și cred că mulți își dau seama de genul de haos care există la Washington în acest moment, de lipsa de strategie. Ne urcăm într-un autobuz în care șoferul pare că nu are legătură cu autobuzul sau stăm deoparte? Cam aici este problema pe care o vedem la foștii aliați, să zicem Marea Britanie, Italia. Acum unde se îndreaptă, rămâne de văzut. Dar sunt tensiuni, după care vin și aceste reacții că o să mutăm trupe. Pentru că europenii au făcut tot ce le-a stat în putință să mențină o relație cordială. Mă refer la Marea Britanie, mă refer la acordul de tarife care a fost asimetric — au acceptat tarife, deși ei nu beneficiau de aceleași beneficii. Deci europenii au făcut tot, dar n-a fost suficient pentru că genul acesta de comportament le-a atras, de fapt, o percepție că sunt slabi, că pot fi călcați în picioare în continuare, la care europenii au spus că genul acesta de condiții nu mai sunt acceptabile.

România, mai polarizată ca oricând

Ce se întâmplă în România, țară în care vedem că apare o schismă între susținătorii ideii de a fi alături de Bruxelles și cei care vor să fim cu americanii?

Mă îngrijorează pe partea română, pentru că dacă este o țară care a făcut foarte multe reverențe față de administrația Trump în momentul de față, aceasta rămâne în continuare România. Nu e vorba că nu este bine să ai un partener strategic cu Statele Unite, dar n-am văzut de partea română o strategie, o viziune de angajament cu partenerii europeni. Mă refer la inițiativa nucleară franceză, mă refer la coalițiile de apărare care s-au făcut în jurul Weimar Plus — toate acelea au fost ignorate, totul merge pe o singură carte.

Este România o „țintă” pentru MAGA de la Washington?

Cred că acum, mai ales după ieșirea Ungariei, s-ar putea ca România să devină o țintă pentru MAGA în ultima perioadă. Și aici iarăși trebuie foarte mare atenție: e foarte bine să ai un partener strategic cu Statele Unite, dar trebuie să ai și linii roșii. Important e să nu se permită ca România să fie folosită ca pion pentru a sabota unitatea europeană așa cum a fost folosită Ungaria în trecut. Aici nu poate fi nimic acceptabil, aici e o greșeală catastrofală.

Pe de altă parte, a existat și percepția că relațiile cu SUA s-au stricat, iar România ar fi abandonat acest parteneriat cu Washingtonul. Și că europenii ne-au ignorat, chiar și așa, inclusiv atunci când s-a discutat despre Europa cu mai multe viteze. Să fie așa?

Dacă tu, România, nu trimiți semnale că ești interesat, normal că europenii nu te invită. Să o spunem că toate mesajele transmise spre europeni au fost că nu ne interesează să aprofundăm relațiile. Și aici au fost o mulțime de semnale, suficient de clare, suficient de consistente, pentru a-i face pe europeni să înțeleagă că nu suntem interesați să strângem și mai mult acele relații, că preferăm să stăm în expectativă.

Mesaje confuze

Prin ce și cum am transmis aceste mesaje către partenerii europeni?

Când a fost făcută declarația de susținere a Danemarcei, după ce Copenhaga a fost amenințată de Trump, toate țările din triunghiul de la Weimar (n.a. – Franța, Germania și Polonia) au semnat-o. Inclusiv Polonia, țară care știm că are relații excelente cu Statele Unite și le întrețin. Dar a semnat-o și Polonia. România, nu a făcut-o. Apoi, când a fost întâlnirea de la Davos, toate țările care vor să fie în nucleul important european s-au dus și au discutat, au fost toți acolo. La München la fel. Dar tu, România, ori nu participi, ori, mai mult, participi la nivel mic și semnalul pe care îl trimiți e că nu ești interesat, că tu ai altă prioritate. Și semnalul mai ales care a venit a fost că am mers la Consiliul pentru Pace de la Washington, că am avut acolo reprezentare la cel mai înalt nivel. Asta deși Uniunea Europeană nu-l susține. Da, puteai să te duci la nivel de Minister de Externe, la un nivel mai mic, doar simbolic. Dar noi am ales să fim prezenți la cel mai înalt nivel. Deci semnalele pe care le trimiți sunt consistente că nu ești interesat să fii alături de cele mai importante țări din Uniunea Europeană, să fii cu Uniunea importantă. Singurul lucru de care părem interesați este să asociem Uniunea Europeană cu un bancomat. „Unde sunt banii? Vreau banii.” Ăsta este semnalul! Și pe o astfel de percepție, normal că nu ești tratat foarte serios, că europenii te privesc cu suspiciune, ba nici nu te mai invită cu ei. Te invită la subiecte unde te consideră că ești, poate, interesat, nu legat de ce se întâmplă global. E adevărat că partea de securitate continuă să susțină această relație cu Ucraina, dar este o relație oarecum continuată de pe vremea lui Iohannis. Nu s-a schimbat mare lucru și este foarte bine.

România susține totuși că este interesată de Uniunea Europeană, iar mai mult de atât, vrea să fie hub de securitate european la Marea Neagră. Nu e nici acesta un semnal de apartenență la politicile UE? 

Păi și ăsta e un exemplu bun, pentru că marele hub de la Marea Neagră, despre care se discută de ani de zile și lumea a cam uitat de el. România nu a venit cu nicio strategie pentru asta! A venit Uniunea Europeană acum un an de zile, i s-a cerut opinia, nu s-a făcut. În sfârșit înțeleg că s-a și aprobat în decembrie ideea de finanțare, dar iar nu s-a făcut absolut niciun fel de avans. Pentru că hub-ul are o componentă de securitate și probabil România nu dorește acea componentă de securitate să interfereze cu alte zone. Deci semnalele pe care le trimiți sunt: „pe mine nu mă interesează Europa decât ca bancomat, eu rămân cu MAGA și cu administrația Trump”. Și normal că vei rămâne oarecum la periferie.

Unde se greșește

Cine și din ce motive face această alegere, și unde ar fi problema, de unde știm că nu este inspirată?

Pentru că o parte din elita politică românească acolo se vede întotdeauna, în zona aceasta. Și asta nu este ceva rău, pentru că America întotdeauna a fost foarte importantă. Problema nu este de capacitate, dacă ai 500 sau 200 de soldați americani. Nu este asta problema. Problema este de intenție pe partea americană să te susțină. Ați văzut, de exemplu, că pe unii nici nu îi mai interesează Ucraina. Tot războiul este susținut de europeni cu arme americane. Când s-a pus problema războiului din Iran, chiar ziceau că trebuiau deviate arme din Ucraina. Deci nu îi mai interesează. Pe zona noastră, pe regiunea noastră, n-am auzit vorbindu-se despre Marea Neagră. N-am auzit niciodată asta într-o strategie americană. Nu se aude nici termenul, cu subiect și predicat, „garanții militare”, se aude doar ceva legat de prezență americană economică și de investiții. Deci ce vorbim când vorbim de partea americană este că protecția nu este protecția tradițională pe care o vedeam. Dar asta nu înseamnă că tu trebuie să te distanțezi de americani. Nu. Trebuie să rămâi în continuare, să cultivi foarte bine această relație. M-ați întrebat unde e problema. Cred că e o eroare strategică aici, foarte gravă: este că nu se vede relația care se dezvoltă în momentul de față în plan european. Aici se construiește o nouă structură europeană care se va accelera.

Ce riscă România, dacă va continua să se distanțeze sau cel puțin să fie apatică în raport cu Uniunea Europeană?

Dacă dai semnale contradictorii, la un moment dat când te vei trezi, să zic peste cinci ani, deja deciziile care se construiesc și se iau în momentul de față pe reforma Uniunii Europene vor fi luate. Și atunci trebuie să le adopți eventual forțat.

Schimbarea de regim în Ungaria este de asemenea importantă, pentru că România beneficia oarecum de contrast. Puteam să ne bazăm pe România în continuare ca pe un factor de stabilizare în regiune, pentru că este pro-europeană și așa mai departe, având în vedere că Orbán era cel pe care îl cunoaștem.

Ce înseamnă acum pentru România această schimbare din Ungaria, de ce ar putea paradoxal să nu ne avantajeze?

Dacă Péter Magyar — retorica lui se aliniază la nivel de politică — atunci genul acesta de contrast nu mai funcționează. Și să mai reținem un lucru important: Ungaria, prin poziția sa, și este ceva normal, nu e nimic anti-maghiar, întotdeauna are această tendință de a se asocia cu alte state din zonă. Fiind o țară mică, ea nu poate să fie Germania sau Franța, nu are putere singură. Și modul în care ea își construiește influența este prin asocierea cu grupul Vișegrad. Deci sunt elemente importante care apar prin această schimbare de regim. Faptul că pe vremea lui Orbán România poza în stat pro-european, nu mai contează așa de mult. Iar dacă nu ești atent, te vei trezi din nou în afara — nu a primului cerc, ci a celui de-al doilea cerc — cu o poziție destul de periferizată.

Există și vești bune

Și totuși, după înfrângerea lui Orbán în Ungaria, cei mai mulți analiști s-au grăbit să spună că România va fi avantajată. Ce avantaje ați identifica pentru România, pe lângă dezavantajul la care v-ați referit anterior? Există totuși avantaje pentru România.

Péter Magyar a semnalizat că și-ar dori o reducere a dependenței de gazele rusești. Asta ar fi extraordinar. Și aici am putea vedea pentru România dezvoltarea unui coridor strategic extraordinar: cu Ungaria, cu Austria, cu Germania, care să securizeze Ungaria departe de Rusia prin fluxurile energetice. S-ar putea și nuclear, dacă Paks II, pe care Péter Magyar a spus că se va uita, o va analiza din nou, este abandonat. Și asta este foarte important pentru securitatea României. Deci o Ungarie desprinsă energetic de Rusia înseamnă o Ungarie în care va fi mult mai greu ca un alt Viktor Orbán să vină și să facă jocul pe care l-a făcut. Deci este foarte important ca această legătură energetică să fie făcută. Și dacă ai făcut relația cu Ungaria, următorul pas rămâne Serbia. Și nu mai ești la fel de izolată, pentru că nu mai ești înconjurată de sistem de țări cu probleme de dependență față de Rusia. Deci e o oportunitate strategică pentru România să acționeze. Dar dacă în continuare merge pe aceeași carte pasivă, participând la orice spune MAGA, noi sărim, e totul ok, fără nicio viziune europeană — normal că lucrurile nu vor evolua foarte bine. Ungaria va merge mai departe. Deja dă semnale că vrea să intre în Euro, probabil va reorganiza spațiul pe care l-a considerat de la bun început spațiul Vișegrad. Deci e un jucător important. Și România nu mai beneficiază de acel contrast pozitiv, faptul că nu avea profilul guvernului Orban.

Cred că până și Fico înțelege în momentul de față să fie mult mai precaut în a susține o poziție anti-europeană în acest moment, pentru că rămâne „off-side”. Deci e un moment bun pentru zona europeană, dar care trebuie fructificat ca atare.

Dacă ar fi să conduceți politica externă românească, care ar fi prioritățile, în acest moment?

Pe partea română, cred că ar fi de dorit să fim atenți să nu fim lăsați din nou în afară, în cercul 2 — nu mă refer la cercul 1, Weimar Plus, ci la cercul 2, mă refer la Vișegrad. Și al doilea, e o oportunitate aici în care să construiești ceva pe termen lung. Mă refer la acest coridor România-Europa prin Germania, prin Austria, prin Ungaria, care ar permite pe termen lung securizarea acestei regiuni. Mai întâi Ungaria, poate ulterior și Serbia. Asta e foarte important pentru România: să nu mai ai două state — indiferent ce se va întâmpla în viitor — să nu mai ai această tendință, acest instrument energetic pe care Rusia îl folosește destul de eficient pentru a șantaja. În momentul în care ai două state ca Serbia și Ungaria pro-Rusia, tu prin geografia ta ești oarecum izolat și devii mai vulnerabil. Acest lucru trebuie prevenit.