Cîţu: „Nu sunt fericit că legea privind investiţiile străine în companiile de stat este blocată în Parlament”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prmeierul Florin Cîţu FOTO: Inquam Photos/ George Calin
Prmeierul Florin Cîţu FOTO: Inquam Photos/ George Calin

Prim-ministrul Florin Cîţu a afirmat că este nemulţumit de faptul că un proiect de lege care vizează abrogarea unui act normativ care interzice investiţiile străine în companiile cu capital de stat este blocat în procedură legislativă în Camera Deputaţilor.

„Am o lege care nu sunt foarte fericit că nu a trecut prin Parlamentul României. De fapt, sunt foarte supărat că nu a trecut. Este legea prin care PSD interzicea investiţiile străine în România în companiile de stat. Cumva ne spune tot de la buget să dăm bani, din taxele românilor să investim în companiile de stat cu pierderi. Am trecut prin Guvern proiectul de lege care abrogă acea lege. A trecut de Senat, iar la Camera Deputaţilor a rămas acolo”, a  declarat Florin Cîţu, într-o conferinţă de presă susţinută vineri la Piatra Neamţ. 

Şeful Guvernului a mai spus că nu există nicio justificare pentru faptul că este blocat acest proiect de lege, chiar dacă există o luptă internă pentru şefia PNL. 

„Pentru un Guvern care este de dreapta, de centru dreapta, un Guvern care vrea reformă, un guvern care atrage investiţii, nu este niciun fel de justificare ca acea lege să nu treacă, decât poate. Eu sper că nu e vorba de lupte politice interne şi să suferim toţi pentru că încearcă cineva să pună piedici Guvernului din cauze de politică internă”, a completat Cîţu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite