Ciprian Ciucu: România va plăti amenzi începând de la 100.000 euro pe zi din cauză că Firea nu a aplicat planul privind calitatea aerului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierul general al PNL Ciprian Ciucu a anunţat, printr-o postare pe pagina sa de Facebook, că România a fost trimisă de Comisia Europeană la Curtea Europeană de Justiţie, fiind nevoită să plătească în curând amenzi cuprinse între 100.000 şi 400.000 de euro pe zi. Acesta a precizat că vinovat de situaţie ar fi primarul Capitalei, Gabriela Firea, care nu a montat, în doi ani de mandat, staţiile de măsurare a calităţii aerului.

„Comisia Europeana trimite Romania la Curtea de Justitie a UE din cauza ca PMB, condusă de Gabriela Firea, nu a aplicat planul privind calitatea aerului. Printre altele, câteva lucruri simple pe care nu le-a făcut: nu a luat masuri pentru a elimina praful din oras prin rigoare in administrarea spatiilor verzi (bine a făcut vreo două firme pentru asta, dar acelea taie doar frunză la câini) şi nu aplica sanctiuni santierelor care nu respectă normele de mediu”, a scris Ciprian Ciucu pe pagina sa de Facebook. 

Consilierul general al PNL a explicat că România va fi sancţionată în perioada în care va prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi că amenzile vor fi cuprinde între 100.000 şi 400.000 de euro pe zi, avertizând totodată că Primăria Municipiului Bucureşti va intra rapid în faliment. 

„Se pare că joi se va vedea (n.red.- Gabriela Firea) cu ministrul Mediului într-o încercare de a scăpa de responsabilitate prin declaraţii. Legea spune că Primăria trebuie să plătească (intrăm rapid în faliment), la primărie este responsabilitatea. Firea va încerca să plaseze povestea la Minister. Au trecut doi ani şi jumătate de mandat Firea la PMB şi începem să plătim pentru asta! Am întrebat repetat în şedinţele CGMB ce face primarul, de ce nu montează cele 25 de staţii de măsurare a calităţii aerului! Ultima dată, săptămâna trecută! Era minimum ce putea face în acesti doi ani şi jumătate! Scuze de genul “eu am aprobat planul”, nu vor ţine. Un plan ne pus în practică e doar o hârtie într-un sertar. ”, a scris Ciucu. 

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite