Exclusiv Ciprian Ciucu la Interviurile Adevărul. Avertizează cu privire la ascensiunea suveraniștilor: „Alexandrescu crește vertiginos și poate fi un pericol pentru parcursul european al României”
0Primarul Sectorului 6 și candidatul PNL la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat, în cadrul unui interviu pentru Adevărul, că se află într-o competiție strânsă cu actualul primar al Sectorului 4, Daniel Băluță, și a avertizat asupra ascensiunii candidatei Anca Alexandrescu.

„Pe cifrele pe care le am, mă lupt în acest moment cu Daniel Băluță. Și da, doamna Alexandrescu crește vertiginos și îl lasă în urmă pe domnul Drulă”, a spus Ciucu, adăugând că această creștere rapidă reprezintă un potențial pericol, din cauza modului în care aceasta își face campania electorală și a mesajelor pe care le promovează.
Ciprian Ciucu a subliniat că există un risc pentru susținerea parcursului european al României.
„Adversarul meu era până acum Daniel Băluță, la dânsul mă raportam, pentru că așa arătau cifrele în sondaj. Dar, pericolul ca așa-zișii suveraniști să vină la București crește pe zi ce trece”, a spus Ciucu. El a precizat că a discutat cu mai mulți sociologi, care îi confirmă creșterea Alexandrescu.
În context electoral, Ciucu a spus pentru Adevărul că este momentul să intensifice campania și să transmită un mesaj rațional către electoratul pro-european.
„Am venit cu un mesaj cât se poate de rațional, dar va trebui să explicăm cum cât mai bine că dintre candidații pro-europenii, eu pot să iau votul din toată zona. Pentru că m-au votat inclusiv simpatizanții PSD”, a spus Ciucu .
Ciucu: Candidatura lui Drulă devine irelavantă
Primarul Ciprian Ciucu susține că în acest moment candidatura lui Cătălin Drulă este „irelevantă”.
„Din păcate în acest moment candidatura domnului Drulă începe să devină irelevantă. Am văzut efectiv datele sociologice și bine este dacă s-ar retrage cineva. Sunt două aspecte: în cadrul coaliției se poate isteriza PSD-ul, dar puși în fața de a pierde inclusiv PSD, de a pierde cu toții, poate reconsiderăm acest lucru. (...) De ce nu, în baza unui sondaj cel mai bun să meargă mai departe. Nu fac o propunere doar explorez”, a spus Ciucu la Interviurile Adevărul.
Ciucu sugerează ideea unui candidat unic
„Nu fac o propunere, doar explorez niște posibilități. În eventualitatea în care candidatul Anca Alexandrescu, care este sistemul îmbrăcat în haina antisistemului, ca să fie foarte, foarte clar. Toată cariera domniei sale a fost legată de Dragnea-sistem, Ponta -sistem, Năstase-sistem (...) Dacă dânsa va mai crește, trebuie să reconsiderăm întreaga strategie, întreaga coaliție”, a spus Ciucu.
„În ceea ce privește candidatura domnului Drulă, devine irelevantă în acest context. Și atunci, dacă nu se isterizează PSD-ului și nu iese de la guvernare, ar fi doar normal ca cel mai bine plasat să meargă mai departe”, a adăugat Ciucu, subliniind că nu face o propunere, ci doar explorează niște posibilități.
„Bucureştiul are nevoie de parcări multe şi mici”
Primarul Sectorului 6 a vorbit și despre despre traficul sufocant, lipsa locurilor de parcare și nevoia unui plan urban realist.
„Nu poți elimina traficul de pe Victoriei. Oamenii au nevoie să ajungă cu mașina în centrul oraşului, unde sunt cele mai multe instituţii”, a spus el.
„Bucureștiul are nevoie de parcări multe și mici. Nu putem construi doar câteva parcări mari și să credem că am rezolvat problema”, a explicat Ciprian Ciucu la Interviurile „Adevărul”, punctând că asta le-ar permite oamenilor sălase mașina în proximitatea locuinței sau la marginea unei zone centrale.
El a ţinut, însă, să precizeze pentru Interviurile Adevărul că astfel de proiecte nu se pot realiza într-un timp foarte scurt şi că un astfel de proiect se poate întinde chiar şi pe o periadă de 10 ani.
„Eu nu pot să promit acum aceste lucruri, ci să vă spun care este viziunea mea pe termen lung. În patru ani nu se poate schimba tot, dar se pot pune bazele unei Capitale funcționale”, a spus el.
Una dintre propunerile sale vizează realizarea unei parcări mari în afara Bucureștiului, care să preia fluxurile de mașini dinspre zonele metropolitane.
„Un teren în afara Bucureștiului poate fi transformat într-o parcare mare, conectată direct cu centrul Capitalei printr-o bandă dedicată. În felul acesta, șoferii îşi pot nu mai sunt obligați să intre cu mașina până în centru şi traficul se fluidizează”, a declarat candidatul la Primăria Capitalei, explicând că acest model funcționează deja în marile orașe europene și ar putea reduce semnificativ presiunea asupra arterelor principale.
„Orașul este asurzitor, este urât”
În contextul în care s-a discutat despre aspectul estetic al Capitalei, Ciprian Ciucu a oferit și exemplul Sectorului 6, acolo unde este primar, afirmând că, cel puţin din punctul de vedere al curăţeniei, această zonă este mult superioară centrului Bucureştiului. „Orașul este asurzitor, este urât”, a afirmat el.
„Curățenia din Sectorul 6 este vizibil superioară față de restul orașului. Am instalat 3.000 de camere de supraveghere, care ajută și la monitorizarea traficului de droguri. În plus, am eliminat complet afișele rupte de pe stâlpi, aplicând amenzi și impunând reguli clare”, a explicat edilul, afirmând că aceleași principii ar urma să fie extinse la nivelul întregului oraș, dacă va fi ales primar general.























































