Cioloş, despre prezenţa la Antena 3: Ca să-ţi faci meseria corect, uneori trebuie să ai curajul să cobori în mocirlă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Dacian Cioloş a explicat, marţi, că a acceptat să participe la emisiunea „Sinteza Zilei“, de la Antena 3, pentru ca mesajul lui să ajungă şi la telespectatorii postului, arătând că meseria sa implică şi faptul că trebuie să coboare în mocirlă.

„L-am văzut alaltăieri pe domnul ministru al Sănătăţii batjocorit în ultimul hal, tăvălit prin noroi. A fost ceva sinistru. Ăla e locul în care vă duceţi. Pentru Dumnezeu! Aveţi unul dintre miniştri care are ceva angelic în prezenţă şi care a acceptat să stea acolo şi să fie crucificat“, i-a spus Gabriel Liiceanu lui Dacian Cioloş, la o dezbateer organizată de Grpul pentru Dialog Social (GDS), potrivit news.ro. 

Premierul a explicat că tocmai acesta este motivul pentru care participă la Antena 3, pentru ca telespectatorii acelui post să audă şi altă versiune. „Mă duc în primul rând din respect pentru oamenii care, dintr-un motiv sau altul, pe care nu vreau să îl comentez şi nici nu am toate elementele să judec, se uită la acel post şi se uită mai ales la acel post sau se uită aproape exclusiv la acest post şi care nu primesc alt gen de informaţie în ce-l priveşte pe domnul ministru sau pe celălalt ministru sau pe mine, decât informaţiile pe care le dau oamenii care se repetă la acest post“, a spus Cioloş.

Premierul a mai spus că, altfel, mesajul său nu ar ajunge şi la publicul Antenei 3. „Eu sunt agronom la bază şi am învăţat că sunt anumite plante care cresc în mocirlă şi că nu poţi să îţi faci meseria corect dacă nu ai curajul să şi cobori câteodată în mocirlă. Sigur, îţi iei cizme de cauciuc, ca să nu te murdăreşti complet sau faci un duş după aceea“, a spus Cioloş.

Reporterul Antenei 3 nu a fost lăsat să participe la dezbatere, fiind o politică a ONG-ului de a nu permite accesul reprezentanţilor acestui post. Premierul Dacian Cioloş va participa, marţi seara, la emisiunea ”Sinteza zilei” de la Antena 3, moderată de directorul postului, Mihai Gâdea. 

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite