Ciolacu, despre primirea în Schengen: Se numește trădare dacă un europarlamentar român ar fi împotriva aderării țării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marcel Ciolacu a declarat că toți europarlamentarii români trebuie să depună eforturi pentru a sprijini primirea României în Schengen și consideră că cei care s-ar opune ar putea fi considerați trădători.

Marcel Ciolacă solicită sprijinul tuturor eurodeputaților FOTO Facebook Marcel Ciolacu
Marcel Ciolacă solicită sprijinul tuturor eurodeputaților FOTO Facebook Marcel Ciolacu

Întrebat dacă la întâlnirea de la Palatul Victoria vor veni toți europarlamentarii social-democrați, liderul PSD a precizat: „Toți, și de la PSD, și de la PNL. Știu că a fost toată lumea a fost invitată. Cu toți trebuie să vorbim aceeași voce. Refuz mental să cred că România nu va intra în Schengem. Îndeplinim toate condițiile. Am dat ajutor în timpul războiului din Ucraina”, a punctat președintele PSD, care a glumit spunând că a supărat fermierii români, prin faptul că țara noastră a fost preocupată și de ajutarea la scoaterea grânelor din Ucraina, către alte țări.

Marcel Ciolacu a precizat că până acum România se bazează pe sprijinul celor mai mari familii politice, dar se așteaptă ca și alte grupuri să susțină demersul țării noastre. „Până acum familiile mari. Cea social-democrată o să prindă și la Berlin în rezoluție (n.r. - în Germania fiind un congres al socialiștilor). Am văzut și familia PPE”.

Întrebat dacă ar putea fi țări care se opun, Ciolacu a răspuns: „Nu ar trebui. Să vedem la Renew, dacă sunt... Îmi e greu să accept că un parlamentar (n.r. - europarlamentar) ales de români face ceva împotriva României. Se numește trădare”. 

La Palatul Victoria premierul se vede cu toți europarlamentarii, dar și cu liderii partidelor din Coaliție, la care se adaugă miniștrii Externelor, Justiției și Afacerilor Interne, pentru a discuta despre calendarul primirii în Schengen.

Toți pentru Schengen

A sosit momentul ca toți decidenții și partidele politice din România să susțină, în următoarele săptămâni, pe toate canalele și pe toate fronturile, aderarea țării noastre la Spațiul Schengen! Este foarte important ca în această perioadă să fim cu toții uniți și să acționăm pentru țara noastră. În această chestiune nu e loc de orgolii și rivalități. Apelul meu este ca toate partidele să utilizeze contactele pe care le au în familiile lor politice europene, pentru susținerea aderării României la Spațiul Schengen”, a scris Marcel Ciolacu, pe pagina sa de Facebook.

Liderul PSD susține că el va susține acest lucru la următorul eveniment al socialiștilor europeni. „Eu asta voi face la Congresul Socialiștilor Europeni, care va avea loc peste puțin timp la Berlin. De asemenea, colegii mei din Parlamentul European au zilnic discuții cu oficiali din alte state membre pentru a-i convinge să susțină cauza României. Sunt convins că și celelalte partide pot contribui semnificativ pentru a obține un succes pentru România”, a completat Ciolacu.

Președintele social-democrat a atras atenția că România este o țară care îndeplinește condițiile de un deceniu. „Nu trebuie să avem vreo rezervă în această luptă pentru un obiectiv national strategic, fiindcă dreptatea este de partea noastră! România îndeplinește de mult timp toate condițiile tehnice de aderare, iar conduita țării noastre în gestionarea fluxurilor de refugiați din Ucraina și în asigurarea rutelor de export pentru grânele ucrainene, arată că merităm pe deplin admiterea în Spațiul Schengen”, a mai afirmat Ciolacu

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite