Ciolacu, întâlnire cu ministrul Afacerilor Externe şi Apărării al Republicii Irlanda. Pe agenda discuţiilor, securitatea alimentară şi energetică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marcel Ciolacu şi Simon Coveney FOTO Facebook
Marcel Ciolacu şi Simon Coveney FOTO Facebook

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a avut o întâlnire cu ministrul Afacerilor Externe şi Apărării din Irlanda, Simon Coveney. Liderul Camerei Deputaţilor a arătat că oficialul irlandez împărtăţeşte aceleaşi idei legate de efectele generate de războiul din Ucraina în privinţa securităţii alimentare şi energetice şi aceeaşi viziune privind efortul de reconstrucţie a acestui stat.

„M-am bucurat să constat, în discuţia purtată astăzi cu Ministrul Afacerilor Externe şi Apărării al Republicii Irlanda, Simon Coveney, faptul că împărtăşim aceleaşi idei legate de efectele generate de războiul din Ucraina în privinţa securităţii alimentare şi energetice şi avem aceeaşi viziune privind efortul de reconstrucţie a acestei ţări”, a transmis pe Facebook preşedintele Camerei Deputaţilor.

Liderul PSD a explicat că amândoi au fost în Ucraina şi au văzut „amploarea pagubelor produse de război”. „Avem imaginea clară a dimensiunii fără precedent pe care o presupune această operaţiune. I-am arătat distinsului meu oaspete că ţara noastră are resursa umană calificată şi companii cu experienţă care pot fi mobilizate rapid pentru a începe proiecte majore de refacere a infrastructurilor statului ucrainean şi sunt convins că Irlanda ne va sprijini toate demersurile în acest sens”

„Extrem de important mi s-a părut şi interesul deosebit pe care dl. Coveney l-a arătat pentru Republica Moldova, unde va şi ajunge după vizita la Bucureşti. Guvernul irlandez susţine puternic perspectiva europeană pentru Republica Moldova, alături de Ucraina, iar dorinţa clară de a mări implicarea Irlandei în dosarele extinderii UE în această parte a continentului sunt convins că va întări mult colaborarea dintre statele noastre”, a mai transmis Marcel Ciolacu. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite