Cine sunt miniştrii PSD care pleacă din Guvern. Surse: Dragnea are un nume nou pentru Ministerul Justiţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liviu Dragnea vrea să le ofere o lecţie puciştilor din partid şi, totodată, să-i fidelizeze pe liderii din teritoriu care i-au rămas aproape. Potrivit unor surse politice, vor fi schimbări la ministere cu greutate: Apărare, Dezvoltare, Justiţie, Economie, Cultură. „Adevărul“ vă prezintă culisele negocierilor din PSD, care implică ameninţări şi nume-surpriză. Spre exemplu, Toni Greblă ar putea fi noul ministru al Justiţiei.

În primul rând, Liviu Dragnea încearcă să-l îndepărteze pe Paul Stănescu din fruntea Ministerului Dezvoltării. Fost prieten de familie cu Dragnea, Stănescu a condus revolta din partid alături de Gabriela Firea şi Adrian Ţuţuianu, iar liderul PSD nu l-a iertat. Numai că Stănescu are de partea sa mai mulţi baroni locali, în condiţiile în care a împărţit banii pentru dezvoltare cu prioritate pentru primarii PSD. Mai mulţi parlamentari social-democraţi, apropiaţi de Adrian Ţuţuianu, Gabriela Firea şi Mihai Tudose i-au transmis lui Dragnea că vor vota moţiunea de cenzură a Opoziţiei împotriva Guvernului Dăncilă dacă Stănescu va fi schimbat.

Sursele citate susţin că Dragnea i-a oferit Ministerul Dezvoltării Liei Olguţa Vasilescu, actualul ministru al Muncii. Olguţa Vasilescu se bucură de multă simpatie în partid, iar Dragnea speră că mutarea va fi acceptată până la urmă de liderii din teritoriu. Mai e o mică problemă: Olguţa Vasilescu are o relaţie foarte apropiată cu Paul Stănescu – amândoi vin din Oltenia - şi a refuzat, momentan, oferta lui Dragnea. O altă variantă pentru Ministerul Dezvoltării e Niculae Bădălău, pe care liderul PSD trebuie să-l recompenseze pentru că i-a rămas, în final, aproape, deşi , pentru o seară, a trecut în echipa lui Stănescu. Pe de altă parte, alţi social-democraţi susţin că Niculae Bădălău va fi numit vicepremier fără portofoliu, în locul lui Viorel Ştefan, care va pleca la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Un alt lider cu greutate din PSD care i-a rămas fidel lui Dragnea, în ciuda faptului că a fost ispitit de „pucişti“, e Dumitru Buzatu de la Vaslui. Potrivit surselor citate, în cazul în care Olguţa Vasilescu va prelua Dezvoltarea, la Ministerul Muncii va ajunge deputatul Adrian Solomon, unul dintre apropiaţii lui Buzatu. Adrian Solomon e cel care i-a transmis lui Mihai Răzvan Ungureanu, pe vremea când era prim ministru, că va avea soarta lui Aldo Moro, premierul Italiei asasinat de o organizaţie marxistă.  O altă variantă pentru Ministerul Muncii e şi Rovana Plumb, în prezent şefă peste Fondurile Europene.

Pe lista neagră a „trădătorilor“ mai intră Mihai Fifor, ministrul Apărării, care a semnat scrisoarea anti-Dragnea, după cum a anunţat „Adevărul“ în exclusivitate. Dragnea i-a promis lui Dorel Căprar funcţia lui Fifor. Dorel Căprar este preşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor şi lider al filialei PSD Arad, unde este înscris şi Mihai Fifor. De altfel, rivalitatea dintre Fifor şi Căprar este de notorietate în partid.

Cei mici sunt pe făraş

George Ivaşcu, ministrul Culturii, este deja cu bagajele făcute. Ajuns în Guvern cu susţinerea Gabrielei Firea, Ivaşcu nu mai are nicio şansă de a rămâne ministru, în contextul conflictului pe faţă dintre Dragnea şi primarul Capitalei. Dănuţ Andruşcă, minsitrul care s-a făcuit de râs la Economie, va fi şi el schimbat, pentru „comunicare deficitară“. Ioana Bran are şi ea zilele numărate la Sport. 

Toader, ghimpele din coasta lui Dragnea
Tudorel Toader este un alt ministru pe care Dragnea îl vrea plecat din Guvern, pe motiv că s-a opus ordonanţei de urgenţă pe amnistie şi graţiere, care l-ar fi scăpat pe liderul PSD de închisoare. Situaţia lui Toader este complicată: Ministerul Justiţiei este asumat de PSD, însă Toader, personal, este susţinut de Călin Popescu Tăriceanu, care se opune vehement ca PSD să numească un ministru al Justiţiei cu carnet de partid. Potrivit surselor citate, Dragnea l-ar vrea la Justiţiei pe Toni Greblă, fost judecător CCR, achitat în primă instanţă pentru corupţie. În prezent, Greblă este secretar general al Guvernului. Variantă de rezervă pentru Ministerul Justiţiei e Eugen Nicolicea, cel care a pus umărul la modificarea legislaţiei penale.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite