Video Ce poate obține România prin vizita la Bruxelles a premierului Bolojan, pe lângă banii din PNRR pentru jalonul privind pensiile speciale. Explicațiile oficialilor UE
0Vizita premierului Ilie Bolojan la Bruxelles vine într-un moment-cheie, în care șeful Executivului poate bifa mai multe puncte importante pentru România, de la repornirea demersurilor privind obținerea celor 230 de milioane de euro pentru jalonul privind pensiile speciale la începerea negocierilor pentru un nou împrumut și viitorul buget european multianual.
Principalul subiect de pe agenda șefului de Executiv este obținerea banilor de pe urma jalonului din PNRR privind pensiile speciale. Premierul Ilie Bolojan a discutat în pregătirea întâlnirii cu liberalii, context în care a explicat situația banilor din pentru acest jalon. Însă premierul poate bifa mai multe obeictive importante pentru România, arată analiștii și eurodeputații români.
Totuși vizita vine și într-un moment dificil pentru coaliția de guvernare, context în care între partide nu au fost purtate discuții referitoare la obiectivele țării, premierul neavând un mandat hotărât în coaliție, potrivit informațiilor „Adevărul”.
În cadrul vizitei sale au fost programate întâniri cu șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cu Valdis Dombrovskis, comisar european pentru economie și productivitate, implementare și simplificare, precum și cu Roxana Mînzatu, vicepreședinta executivă a Comisiei Europene și comisar pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire.

Începerea negocierilor privind viitorul buget european multianual
Vizita premierului Ilie Bolojan este crucială pe trei dosare importante, subliniază eurodeputatul Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European:
„În primul rând, să primim banii aferenți jalonului legat de pensiile speciale, cele aproximativ 200 de milioane de euro. Și eu cred că este o obligație ca Executivul să obțină acești bani. Și din punct de vedere al reglementărilor europene, nu ar fi foarte dificil să se întâmple lucrul acesta. A doua provocare ține de negocierile privind viitorul buget european multianual. Sunt primele discuții, însă mi-aș dori ca, România să-și prezinte mandatul de negociere. Și orice discuție exprimată să corespundă și voinței exprimate de întreaga coaliție pro-europeană din România. Pentru că, dacă ne ducem în numele României, trebuie să ne asigurăm că există și sprijin în Parlament pentru aceste negocieri.
Și a treia componentă ține de noul program East-Invest, lansat de Comisia Europeană. Vorbim de peste 20 de miliarde de euro sub formă de împrumut, unde mi-aș dori ca România să obțină o sumă cât mai consistentă din acești bani pentru proiecte legate de infrastructură, în mod special, legate de agricultură, legate de dezvoltare locală și interconectarea cu Republica Moldova și dezvoltarea activităților noastre la Marea Neagră”.
Potrivit informațiilor „Adevărul”, viitorul buget va condiționa fondurilor de statul de drept și finanțarea tehnologiilor curate și va introduce inclusiv reforme asumate de statele europene europene. Acest lucru însă dă mai multă putere statelor să negocieze cu Comisia Europeană.
Reforma lui Bolojan, între „marea curățenie” și teama de execuții în funcție de pile. Ce cred românii despre tăierile dictate de GuvernÎnceperea dialogului privind implementarea East-Invest
Prezența premierului Ilie Bolojan la Bruxelles, în contextul lansării programului East-Invest joacă un rol important, punctează eurodeputatul Siegfried Mureșan, țara noastră având șansa de a începe rapid dialogul.
„Vizita premierului Bolojan la Bruxelles astăzi are loc într-un moment foarte bun. În primul rând, Comisia Europeană tocmai a anunțat o facilitate de 28 de miliarde de euro pentru a sprijini județele din România și din celelalte țări de pe flancul estic, afectate economic de războiul din Ucraina. Prin vizita de astăzi, începem rapid dialogul privind implementarea acestui nou instrument, astfel încât România să fie deja pregătită în momentul în care banii devin disponibili.
În al doilea rând, reforma pensiilor speciale, îndeplinită de Guvernul Bolojan după multă muncă, ne permite să reluăm negocierile cu Comisia Europeană privind fondurile din PNRR care fuseseră înghețate. Aceste fonduri au fost înghețate în 2025 din cauză că fostul guvern Ciolacu a eșuat să implementeze reforma pensiilor speciale”.
Pentru programul East-Invest, șeful Guvernului prezinta „proiectele pe care noi o să le implementăm generate de acești bani”, explică eurodeputatul Gheorghe Falcă.
Negocieri privind extinderea implementării PNRR
Analistul economic Adrian Negrescu punctează că este nevoie de o negociere și o clarificare a unui calendar optim pentru atragerea banilor din PNRR. Astfel România ar putea obține o prelungire cu jumătate de an a perioadei de implementare a proiectelor:
„Eu cred că există șanse reale ca Guvernul să obțină banii asociați reformei pensiilor speciale, pentru că nici Comisia Europeană nu este una optuză în sensul de a bloca fonduri europene, de a renunța practic la plata către statele membre a unor fonduri europene, în condițiile în care fiecare țară își are specificul ei din perspectiva birocrației, a interesului lor din politică, a modului în care funcționează, până la urmă, procesul legislativ și decizional.
Eu cred că vom obține acești bani, că există poate această posibilitate. Și pe de altă parte, eu sper că domnul Bolojan să reușească să convingă autoritățile europene că suntem capabili să atragem cei 10 miliarde de euro rămași în PNRR, până la sfârșitul acestui an. Altfel spus, să încercăm să extindem perioada de implementare a proiectelor care expiră în luna august, spre sfârșitul anului, în așa fel în încât să putem să atragem toți banii europene afăți la dispoziție. E o cursă infernală în atragerea fondurilor europene, e o perioadă foarte scurtă de timp și nu știu dacă avem capacitatea instituțională și logistică de a îndeplini acest obiectiv extrem de important pentru economia românească, atragerea celor 10 miliarde de euro până în luna august”.
În cadrul vizitei sale la Bruxelles, premierul participă și la Conferința la nivel înalt privind regiunile estice ale Uniunii Europene, context în care analistul economic Adrian Negrescu punctează că „misiunea premierului Bolojan este de a încerca să convingă investitorii străini să aleagă România, în dauna, de exemplu, Bulgariei, țară intrată recent în zona euro”, context în care pachetul de relansare economică, promovat recent de Executiv, poate juca un rol important.
Premierul a folosit vzita și pentru a merge la Consulatul României din Bruxelles. Potrivit Executivului, șeful Guvernului a dorit să verifice modului în care sunt tratați românii care ajung la ghișeele consulare din Belgia.























































